Trei state din Europa Centrală au decis marţi să se alăture unei iniţiative a Poloniei vizând accesarea fondurilor europene pentru a ajuta companiile lor să facă faţă diminuării schimburilor comerciale ca urmare a tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, transmite Reuters.
Aşa-numitul grup de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria) se confruntă deja cu o scădere a schimburilor comerciale cu Rusia şi Ucraina, ceea ce le pune în pericol creşterea economică.
'Vom propune ca nu doar Ucraina să primească bani de la fondul european de ajustare la globalizare ci şi companiile din grupul de la Vişegrad care au o expunere semnificativă pe regiune' a declarat ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga, într-o conferinţă de presă.
Oficialul ungar a estimat că firmele din Europa Centrală vor fi afectate de orice sancţiuni economice impuse Rusiei ca urmare a intervenţiei sale în Ucraina. Autorităţile de la Budapesta au anunţat anterior că se opun unor sancţiuni economice împotriva Rusiei de temă că economia ungară bazată pe exporturi ar putea avea de suferit.
'Ucraina şi Rusia sunt parteneri economic importanţi pentru grup de la Vişegrad şi avem un interes economic în păstrarea acestui parteneriat economic', a spus Mihaly Varga. 'Asistăm la o încetinire a schimburilor comerciale însă pentru moment nu vedem o problemă gravă', a adăugat Varga, exprimându-şi speranţa că declinul este doar unul temporar.
Fondul european de ajustare la globalizare (FEAG) furnizează sprijin persoanelor care îşi pierd locul de muncă din cauza schimbărilor majore intervenite în structura comerţului mondial sau din cauza crizei economice şi financiare. Fondul are un buget maxim anual de 150 milioane de euro pentru perioada 2014-2020.
Sursa: Agerpres