”Sunt de acord că 2017 poate fi un an crâncen pentru mediul de afaceri, dar în Iași am avut mereu ani crânceni. Știm să creștem și în ani dificili, în condițiile în care acum suntem pe poziția a 7-a ca pondere a PIB-ului produs în Iași în clasamentul național, venind de pe poziția a 15-a în urmă cu două decenii’’’, a declarat Paul Butnariu, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași.
Totodată, în cadrul aceluiași eveniment, Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro (organizatorul evenimnetului) a spus că pentru ca antreprenorii să fie pregătiți pentru situația în care foarte improbabilul devine realitate, era necesar să pună față în față oameni de afaceri din Iași și să fie prezentate soluții pentru a se pregăti înainte de confirmarea noilor realități.
Subsumate temei generale a evenimentului – dezvoltare prin digitalizare și management performant – au fost explicate participanților instrumentele pentru marketing eficient, marketing țintit și minimizarea costurilor pentru vânzări (Dumitru Ion), tendințele anului 2017 în Digital Marketing (Elena Badea și Alexandra Cernian), modalități de creștere a eficienței și productivității angajaților (Dana Tudor Tănase). Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Iași.