Într-un interviu pentru publicaţia britanică, destinat promovării celei de-a doua ediţii a cărţii sale "End This Depression Now", Krugman susţine că lupta sa împotriva austerităţii va continua până când factorii de decizie politică vor conştientiza că dependenţa lor de reducerea deficitului este o interpretare greşită şi "iluzorie" a economiei de bază. Cu toate acestea, în pofida criticilor sale persistente, austeritatea rămâne soluţia implicită adoptată de majoritatea guvernelor occidentale.

Pentru un gânditor sofisticat cum este Krugman, scrie The Guardian, soluţia sa – deranjantă pentru unii dintre susţinătorii săi liberali – este simplă. Întrebat dacă este preocupat de faptul că o creştere a împrumuturilor va declanşa o repetare a bulelor financiare care au provocat criza şi stimulat inflaţia, acesta a negat.

În opinia lui Krugman, preocupările legate de îmbătrânirea populaţiei, prefigurând costuri pentru sistemele de sănătate, natura în schimbare a forţei de muncă în era digitală şi concurenţa făcută de economiile asiatice pentru locurile de muncă, aparţin altor timpuri. "Ar trebui să cheltuim mai mult? Răspunsul trebuie să fie da. De ce? Pentru că există extrem de multă capacitate nefolosită pe piaţa forţei de muncă, iar investiţiile trebuie să crească. Pentru mine este clar că există suficient loc pentru creşterea cheltuielilor, fără a creşte inflaţia", argumentează Krugman.

"Ceea ce mulţi oameni nu reuşesc să vadă este că macroeconomia se mişcă mult mai încet decât se crede. Puteţi citi lucrări academice din anii ’30 şi după ce daţi la o parte limbajul academic obscur, vedeţi că acestea ar putea fi scrise azi", este de părere economistul.

Potrivit lui Krugman, texte ale unor economişti cum sunt Hyman Minsky, Michal Kalecki şi, în special, John Maynard Keynes, ne arată că Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, şi alţi înalţi oficiali de la Bruxelles greşesc în a promova austeritatea.

De ce să se reinventeze roata, se întreabă el, dacă problemele economice de astăzi au fost rezolvate prin teorii dezvoltate în anii ’30?. Minsky, spre exemplu, a argumentat că bancherii au uitat pur şi simplu de riscurile care vin odată cu nivelurile mai mari ale datoriei. Uitarea, aminteşte The Guardian, este una dintre pietrele de temelie ale analizei făcute de Krugman crizei.

"L-aş urma pe Minsky, potrivit căruia cea mai bună explicaţie a crizei este că, pur şi simplu, odată cu trecerea timpului, toata lumea, inclusiv factorii de decizie politică, au uitat care sunt riscurile", ceea ce li s-a întâmplat în parte şi economiştilor, explică Krugman.

La cinci ani de la începerea crizei, cu amintiri încă proaspete, eşecul lui Rehn este unul de înţelegere, un eşec al intelectului, argumentează economistul.

Robert Shapiro, subsecretar pentru afacerile economice în a doua administraţie Clinton şi, ulterior, consilier economic al lui Tony Blair, susţine însă că economistul nu a reuşit să îşi impună părerea în faţa factorilor de decizie politică, deoarece ignoră îngrijorările cu privire la reapariţia unei bule imobiliare şi la eşecul de a rezista puterii Wall Street-ului. Alegătorii sunt reticenţi să dea înapoi puterea unor guverne care i-au condus orbeşte în criza financiară, chiar în condiţiile în care aceasta nu a fost generată în întregime din vina politicienilor.

Pe de altă parte, Shapiro susţine, alături de Krugman, argumentul central al lui Keynes, care recomandă creşterea cheltuielilor guvernamentale, însă îl îndeamnă pe acesta să ia aminte la problemele formulate atât de stânga cât şi de dreapta cu privire la ce se întâmplă cu banii. Pe de altă parte, întrebat dacă banii vor fi cheltuiţi cu înţelepciune, Krugman nu pare să îşi facă probleme. "Unii susţin că un stimul fiscal va crea o nouă bulă imobiliară, însă în ultimii cinci ani nu s-au construit prea multe case. Se spune că lucrătorii au competenţe depăşite, însă istoria ne arată că dacă se vor crea locuri de muncă, oamenii le vor umple", argumentează Krugman.