Prezent la o conferinta pe tema implementarii programelor europene de pregatire profesionala, ministrul Muncii Paul Pacuraru a declarat in exclusivitate pentru Capital Online ca in perioada urmatoare va urmari mai atent modul in care sunt cheltuite fondurile. „Nu mi se pare normal sa dam banii pe seminarii, cursuri, deplasari, un turism mai bine sau mai putin bine organizat, difuzare de materiale sau alte cheltuieli de protocol. Intotdeauna am fost impotriva acestor practici care mi se par cheltuieli inutile, de care afla o lume inchisa in acea sala. Efectul benefic al cheltuirii fondurilor il avem atunci cand reusim sa modificam atitudinile, gradul de informare si conduita celor care participa in programele europene. Nu trebuie sa lasam volatilitatea sa se transforme in inutilitate”.
Ministrul a apreciat totusi faptul ca procedurile din perioada fondurilor PHARE au fost un exercitiu foarte bun pentru gestionarea fondurilor venite prin Fondul Social European. In opinia sa, ideea ca Romania este un prost cheltuitor al fondurilor europene nu se aplica si in domeniul pe care il patroneaza. „Asa ceva nu este valabil si in domeniul pregatirii. Romnia poate sa acceseze fondurile si are capacitatea de a face proiecte bune, fezabile, pe care sa le putem duce la bun sfarsit. Nu ar fi exclus sa ne adresam mai tarziu Comisiei Europene pentru fonduri suplimentare, dela tari care nu le-au putut cheltui”, a mentionat Paul Pacuraru.
Ministrul a mai precizat ca prima problema care trebuie rezolvata nu este in piata muncii, ci in faza de pregatire, mai exact in sistemul preuniversitare. „Sunt pregatiti oameni care nu sunt ceruti de piata muncii. Scolile profesionale, liceele, trebuie sa se acordeze cu cererile din piata de pe termen lung, pentru a da oameni pregatiti pentru posturile care vor deveni disponibile. Acolo trebuie lucrat, sa avem un sistem de invatamant care sa aduca aceasta forta de munca necesara. Printr-o strategie corespunzatoare, acest lucru se poate regla. Decizia tine de zona politica si administrativa. Alocarea resurselor in perioada de pregatire trebuie sa fie concorda cu piata muncii”, a concluzionat ministrul.