Paul Stănescu, anunț despre noua lege a pensiilor

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, le cere formațiunilor AUR și USR să lase ipocrizia la o parte și să voteze noua lege a pensiilor. El a declarat că legea este una corectă și va elimina nedreptățile care încă persistă. Stănescu afirmă că PSD și-a asumat majorarea pensiilor și s-a ținut de cuvânt încă o dată. Social democratul a spus că actul normativ care reglementează pensiile este decizia corectă și de bun simț și constituie drumul normal al României spre decență.

„Acest acord reprezintă o decizie corectă și de bun-simț. Este drumul normal spre decență, spre o Românie mai echitabilă. Rațiunea, dialogul politic civilizat și așezat, dar mai ales respectul față de cei care au muncit și au plătit taxe pentru această țară, au avut câștig de cauză și de această dată, în fața trăncănelii politice inutile și isterice. Chiar dacă nu avem nevoie de niciun sprijin politic suplimentar pentru a adopta proiectul legislativ, cred că este o obligație morală și a celorlalți să spună <da> unei legi care majorează pensiile de două ori în anul 2024. În caz contrar, să explice chiar propriilor familii de ce sunt împotriva intereselor legitime ale părinților și bunicilor lor”, a scris pe Facebook Paul Stănescu.

Este rea-voință

Politicianul este de părere că aceia care susțin că pensiile nu pot fi majorate au rea-voință. El face apel la AUR și USR „să lase ipocrizia la o parte”.

„Altfel, vorbim de demagogie și de rea-voință, când găsesc tot felul de pretexte și susțin că nu pot fi crescute pensiile, pentru că nu există bani. Principiul PSD este unul simplu și clar: trebuie să dăm mai mult celor cu venituri mici. Această lege a pensiilor este una corectă și va elimina nedreptățile care încă persistă în prezent. Din ianuarie 2024, toate pensiile vor crește, apoi din septembrie se vor mări din nou, dar diferențiat: mai mult pentru cei dezavantajați, mai puțin pentru ceilalți”, încheie Stănescu.

Proiectul legii pensiilor intră luni în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senat. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat vă toate aspectele legate de Legea Pensiilor au fost clarificate în ședința Coaliției de luni. El s-a referit inclusiv la aspectul care privește sursele de finanțare. Ciolacu a mai spus că legea intră în line dreaptă în Parlament, fiind susținută de întreaga Coaliție. Premierul a mai adăugat că a convenit cu președintele liberal Nicolae Ciucă să fie depus cât mai repede un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale. Dar și pentru creșterea încasărilor la buget.

„Îi asigur pe pensionari că ne vom ține de cuvânt! Pensiile vor fi indexate, iar inechitățile eliminate prin recalculare”, a spus Ciolacu.