Potrivit celor scrise de secretarul general al PSD, Klaus Iohannis „susține în mod ipocrit că alegerile anticipate sunt imposibil de organizat”. Mai apoi, Paul Stănescu a amintit de ianuarie 2020, când „își doreau alegeri anticipate odată cu cele locale”.
„Președintele Iohannis susține în mod ipocrit că alegerile anticipate sunt imposibil de organizat. Că nu ne dă voie Constituția. Însă, în ianuarie 2020 el împreună cu tovarășul de drum, Orban, își doreau alegeri anticipate odată cu cele locale. Motivul? Nu aveau o majoritate parlamentară.
Au renunțat la demers pentru că începuse pandemia și trebuiau să se prefacă că gestionează criza. Pentru că, în realitate, au gestionat doar interesele lor politice și financiare. Spitalele sunt astăzi sufocate de iresponsabilitatea liberală, iar oamenii mor cu zile”, a transmis secretarul general al social democraților.
Paul Stănescu l-a luat în vizor și pe Florin Cîțu
De asemenea, Paul Stănescu a scris că „liberalii sunt lipsiți din nou de o majoritate parlamentară” iar „Superman Cîțu e căzut în cap”.
„Liberalii sunt, în acest moment, lipsiți din nou de o majoritate parlamentară. Dar, ce să vezi, anticipatele nu mai sunt pe placul lui Iohannis. Pentru că PNL-ul nu mai este în grațiile electoratului. Românii și-au dat seama că sunt fanfaroni și ipocriți, iar toate guvernele lui au eșuat. Superman Cîțu e căzut în cap.
Anticipatele se pot face! Dacă există voință politică să clarificăm și să stabilizăm scena politică, calendarul poate fi stabilit. Însă dacă președintele preferă să sacrifice țara, decât să le ofere românilor șansa de a judeca performanța partidelor, atunci înseamnă că s-a rupt total de realitate.
Iohannis este obligat să pună umărul la declanșarea alegerilor anticipate, altfel va deveni cu acte în regulă groparul României. Pentru că dacă menținem actuala matematică parlamentară vom trăi într-o criză politică perpetuă”, a completat acesta.