Fostul secretar al Trezoreriei americane, Henry Paulson, a declarat că „deşi răspunsurile noastre la criză nu au fost perfecte, cred cu tărie că ele au salvat naţiunea de la un mare pericol”.
„Mult mai mulţi americani ar fi fost acum fără joburi, afaceri, economii şi un mod a trăi”, a insistat Henry Paulson, cel care a fost acuzat în nenumărate rânduri că este principalul vinovat de falimentul băncii Lehman Brothers, petrecut în septembrie anul trecut, faliment care a dus, practic, la amplificarea crizei.
5 milioane de dolari pentru găsirea vinovaţilor crizei din SUA
Apărarea lui Paulson vine tocmai pe fondul formării unei comisii guvernamentale de anchetă care intenţionează să observe modul în care administraţia George Bush a gestionat criza.
Această comisie va cheltui 5 milioane de dolari pentru a desfăşura această anchetă, iar lucrările vor fi finalizate până la 15 decembrie 2010.
În afară de Paulson, în vizor se mai află şi actualul guvernator al Fed-ului, Ben Bernanke, care, conform declaraţiilor fostului CEO al Bank of America (BoA), ar fi presat această instituţie să preia banca Merrill Lynch, chiar dacă pentru BoA nu era tocmai o afacere profitabilă.
SURSA: „Huffington Post”