Pavel Popescu și-a cerut scuze după ce a propus suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României

Pavel Popescu a declarat că opinia exprimată de el a fost una strict personală. De asemenea, a subliniat că libertatea de exprimare nu poate fi restricționată nici măcar în cele mai delicate situații prin care trece o țară.

”Vreau să fac simplu, o clarificare: mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate în care ne aflăm astăzi, aseară am propus o soluţie exagerată: suspendarea temporară a platformei TikTok.

Opina exprimată a fost una strict personală. Libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită niciodată, nici măcar în cele mai delicate situaţii prin care trece o ţară”, a scris acesta pe Facebook.

Vicepreședintele ANCOM a menționat că își va continua demersurile de a semnala problemele serioase identificate în funcționarea platformelor de social media, concentrându-se pe găsirea unor soluții adecvate.

”Vă rog, pe toţi cei care citiţi acest mesaj, în numele aceleaşi libertăţi de exprimare, să comentaţi, să criticaţi şi să mă judecaţi, dar să nu mă ameninţaţi cu moartea pe mine sau pe cei din familia mea. Le mulţumesc celor din societatea civilă pentru excelenta discuţie de astăzi. ANCOM nu poate şi nu va suspenda TikTok”, a conchis el.

Pavel Popescu, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), a anunțat miercuri că, începând de joi, 28 noiembrie 2024, va solicita suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României. Decizia ar urma să fie menținută până la finalizarea investigațiilor autorităților cu privire la presupusa manipulare a procesului electoral în primul tur al alegerilor prezidențiale.

Premierul Marcel Ciolacu a comentat joi anunțul vicepreședintelui ANCOM, Pavel Popescu, privind demararea procedurii de interzicere a TikTok în România, menționând că nu era la curent cu faptul că președintele ANCOM ar fi decedat sau și-ar fi dat demisia.

Ciolacu a subliniat că, având experiența perioadei comuniste, nu este de acord cu interzicerea a nimic, considerând că astfel de măsuri pot duce într-o direcție periculoasă pentru democrație.

„Eu nu voi fi de acord cu un astfel de demers niciodată”, a spus acesta.

TikTok a reacționat la acuzațiile că ar fi influențat alegerile prezidențiale de la noi din țară

Amintim că recent, platforma TikTok a emis un răspuns oficial la acuzațiile conform cărora platforma ar fi avut un impact semnificativ asupra primului tur al alegerilor prezidențiale din România din 2024. Reprezentanții companiei au afirmat că nu există dovezi care să sugereze ingerințe străine sau manipulări coordonate în legătură cu acest proces electoral.

Această reacție survine ca urmare a solicitărilor venite din partea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) și a Comisiei Europene de a investiga circumstanțele legate de rezultatul surpriză obținut de Călin Georgescu.

După desfășurarea scrutinului, TikTok a fost acuzată de manipularea opiniei publice prin distribuirea de conținut nemarcat, exploatarea utilizatorilor tineri și crearea unui avantaj injust pentru un anumit candidat, conform celor relatate de observatornews.ro.

Platforma a respins aceste acuzații, subliniind că efectuează monitorizări constante pentru a depista comportamente suspecte. Mai multe puteți citi aici.