Paznici pentru premier

Isarescu a preluat, cu doar doua schimbari, intreaga echipa a lui Radu Vasile si s-a trezit cu un post nou, de coordonator al ministerelor economice, creat special pentru Mircea Ciumara.Intre el si membrii guvernului a fost interpus un asa-numit birou executiv, alcatuit din reprezentanti ai partidelor din coalitie: Petre Roman, Mircea Ciumara, Hajdu Gabor, Valeriu Stoica si Constantin Dudu Ionescu. Controlul politic asupra guvernului este acum mult mai puternic decat inainte. Pentru un prim- min

Isarescu a preluat, cu doar doua schimbari, intreaga echipa a lui Radu Vasile si s-a trezit cu un post nou, de coordonator al ministerelor economice, creat special pentru Mircea Ciumara.
Intre el si membrii guvernului a fost interpus un asa-numit birou executiv, alcatuit din reprezentanti ai partidelor din coalitie: Petre Roman, Mircea Ciumara, Hajdu Gabor, Valeriu Stoica si Constantin Dudu Ionescu. Controlul politic asupra guvernului este acum mult mai puternic decat inainte. Pentru un prim- ministru independent, asa cum este Mugur Isarescu, acest lucru inseamna un control strict asupra oricarei decizii. Emil Constantinescu a optat pentru un premier independent, iar coalitia a inventat un al doilea prim-ministru, un personaj colectiv care sa-l tina in frau pe Isarescu. Pe de alta parte, vestea buna este ca, probabil, aceasta formula de guvernare va inlatura discutiile interminabile intre membrii cabinetului. Partidele si-au desemnat cate un ministru de stat care le va putea sustine in mod coerent punctul de vedere in probleme de politica economica.
Programul de guvernare depus in Parlament nu aduce aproape nimic nou pentru populatia Romaniei. Este programul pe care si l-au propus toate guvernele din 1996 pana acum: reducerea inflatiei, a deficitului bugetar, crestere economica, limitarea cresterii salariilor si un tratament dur pentru intreprinderile cu pierderi. Ultimul punct este, probabil, crucial pentru economia Romaniei. Dar este si cel mai delicat, din punct de vedere politic. Sa intri in forta, intr-un an electoral, in intreprinderi ca Roman sau Tractorul, poate echivala cu sinuciderea pe plan politic. Nu trebuie uitat faptul ca Brasovul este un fief al Partidului Democrat. Petre Roman, acum ministru de stat, este, probabil, singurul din Biroul Executiv al Guvernului care are abilitatea si experienta necesare pentru
a-si impune punctul de vedere.
In plus, Mugur Isarescu nu este omul deciziilor rapide si dure. Sa nu uitam toate istoriile legate de falimentele bancare. Banca Nationala a tolerat ani la rand politica gresita din sistemul bancar fara a ridica un deget. Va fi fostul guvernator si actualul premier mai dur cu industria decat a fost cu sistemul bancar? Greu de crezut, mai ales ca acum are de infruntat si presiuni politice.
Coalitia a inventat o solutie de compromis. Intrebarea este cat de departe va merge Isarescu in a accepta acest compromis.