PCC SE şi-a majorat participaţia la Oltchim

PCC SE şi-a majorat participaţia la Oltchim la 32,2529% din capital, după achiziţionarea pachetului de acţiuni deţinut anterior de Carlson Ventures International.

Carlson Ventures a decis să-şi retragă investiţia în acţiuni de la Oltchim SA, urmare a rezultatului privatizării combinatului, considerând că situaţia companiei şi viitorul acesteia sunt incerte.

PCC SE a achiziţionat acţiunile deţinute anterior de Carlson Ventures prin Nachbar Services Ltd. în baza Memorandumului de a acţiona concertat cu privire la Oltchim SA, semnat între PCC SE şi Carlson Ventures în data de 17 iunie 2011 şi notificat către Bursa de Valori Bucureşti şi Comisia Naţională de Valori Mobiliare.

"Investiţia în acţiuni la Oltchim SA şi creşterea pachetului de acţiuni deţinut de PCC SE în Oltchim SA la nivelul de 32,2529% confirmă faptul că în pofida situaţiei financiare dificile a combinatului chimic şi a rezultatelor privatizării recente a Oltchim SA, PCC SE este gata să coopereze pentru salvarea companiei şi să rezolve problemele care blochează dezvoltarea Oltchim SA", scrie în comunicatul instituţiei.

PPCC SE menţionează, în acest context, că doreşte transformarea Oltchim într-o companie profitabilă, în beneficiul acţionarilor, angajaţilor şi comunităţii locale.

De asemenea, PCC SE este interesată în continuare în participarea la privatizarea Oltchim SA, în momentul în care procesul de privatizare va fi reluat.

SC Oltchim SA a traversat o perioadă dificilă din punct de vedere economic începând cu luna august, când combinatul vâlcean a fost închis din cauza datoriilor. După o tentativă nereuşită de privatizare şi după schimbarea vechii conduceri la începutul lunii octombrie s-a reuşit repornirea primei secţii.
Sursa: Agerpres