Astfel, rezoluţia face apel la statele membre care menţin restricţii pe piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii români şi bulgari să înlăture aceste obstacole până la sfârşitul lui 2011, conform calendarului prevăzut în Tratatul de aderare
Rezoluția elaborată de Traian Ungureanu (PPE, PD-L) și adoptată prin ridicare de mâini, notează faptul că nu s-au înregistrat efecte negative în acele state membre care au permis accesul pe piața muncii a forței de muncă din statele membre care au aderat în 2004 şi 2007 .
“Cifrele oficiale, inclusiv cifrele de la Comisia Europeană, arată că muncitorii din estul Europei nu au generat șomaj și nu au pus presiune pe sistemele de protecție socială. Dimpotrivă, influxul a adus creștere economică în țările de destinație, evaluat la 1% din PIB”, a precizat Raportorul în cadrul dezbaterii de luni.
Deputații europeni cer statelor membre să-și revizuiască regulile privind perioadele de tranziție înaintea deschiderii accesului pe piața muncii și solicită acelor state membre care încă impun restricții cetățenilor bulgari și români să le elimine până la sfârșitul lui 2011, înainte de termenul-limită final din 2013 prevăzut în tratatul de aderare la UE. Pe termen lung, aceste restricții pot avea un impact negativ asupra valorilor și drepturilor fundamentale prevăzute în tratatele UE, cum ar fi libera circulație, non-discriminarea, solidaritatea și egalitatea în drepturi, consideră deputații europeni.
Deputații europeni deplâng de asemenea propunerile legislative recente din unele state membre care încearcă să impună din nou restricții față de alte state membre și cer Comisiei Europene să investigheze dacă asemenea politici încalcă legislația europeană. Implementarea dreptului la liberă circulație al forței de muncăDeputații europeni și-au exprimat preocuparea cu privire la slaba transpunere și implementare a legislației europene actuale cu privire la libera circulație a forței de muncă și în special în privința Directivei 2004/38/EC privind dreptul cetățenilor europeni și al membrilor familiilor lor de a circula și de a-și stabili reședința liber în Uniunea Europeană.
La nevoie, Comisia ar putea să-și exercite dreptul de a iniția procedurile legate de încălcarea legislației (“infringement”) împotriva statelor membre care nu respectă această legislație. Recunoașterea calificărilor profesionaleRezoluția mai notează că procedurile în vigoare pentru recunoașterea calificărilor profesionale reprezintă un alt mare obstacol în calea mobilității forței de muncă, cerând Comisiei Europene să reformeze regulile UE în acest domeniu.
PE: Cetățenii români și bulgari trebuie să aibă acces liber pe piaţa muncii din ţările UE
25 octombrie 2011, 15:40
Ultima modificare în 25 octombrie 2011, 18:40
Toate statele membre ale UE trebuie să permită accesul bulgarilor și românilor pe piața forței de muncă până la sfârșitul lui 2011, se spune în rezoluția adoptată de Parlamentul European, marţi, 25 octombrie.
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Afacerile de milioane care cresc la umbra școlii
- Companiile caută programatori, însă studenţii vor slujbe în management
- Piața muncii din SUA merge din rău în mai rău
- Este posibil ca munca să dăuneze vieţii personale?
- Începe curăţenia în sistemul universitar fantomă
- România, a două scădere a numărului de posturi vacante din UE
- Spaniolii iau locul instalatorilor polonezi și căpșunarilor români
- China ia cu asalt sălile de clasă din Occident
- Când toate firmele fac restructurări, ei angajează. Care sunt cei mai mari 10 angajatori ai lumii?
- Spune-mi ce facultate ai absolvit ca să îți spun cât de repede găsești serviciu