Primul-ministru Victor Ponta, a declarat la Slatina, unde a participat la festivităţile ocazionate de împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea fabricii de ţevi TMK-Artrom, că ar fi dorit un investitor din Rusia şi la Oltchim şi că este rezervat în privinţa rezultatului licitaţiei de vineri în urma căreia Dan Diaconescu şi-a adjudecat pachetul majoritar de acţiuni al combinatului.
Victor Ponta a spus că Guvernul are un plan de rezervă pentru Oltchim, şi a avertizat că ‘nu scapă cineva dacă şi-a bătut joc de oamenii de acolo’.
Premierul a reafirmat că economia românească are nevoie de companii puternice, de semnale pozitive ”şi nu de spectacole mediatice”.
‘Mi-aş fi dorit, domnule ambasador (ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Malginov), ca şi la Oltchim să avem un mare investitor din Rusia. Nu s-a putut de data aceasta. Mă gândesc însă, în primul rând, aşa cum mă gândesc şi aici la Slatina, la siguranţa locurilor de muncă ale celor de acolo şi la semnalul pozitiv pentru o economie cea a României, care are mare nevoie de semnale pozitive şi mai puţin de spectacole mediatice care nu ţin nici de foame, nici de frig şi nici nu ne ajută să mergem mai departe’, a spus primul ministru.
Ponta a menţionat că şi la Oltchim a existat o intenţie de cumpărare din partea unei companii din Rusia. ‘Am spus că îmi pare rău pentru că vorbesc de companii serioase, care au capacitatea de a ţine locurile de muncă, de a investi şi, mai ales, de a vinde mai departe produsele, pentru că în acest gen de industrii e foarte important să ai o piaţă de desfacere’ a afirmat şeful Guvernului.
Premierul a spus că îl va felicita pe cel care va reuşi să păstreze locurile de muncă la Oltchim, dar până nu va vedea că se întâmplă acest lucru va fi rezervat în ceea ce priveşte succesul acţiunii de vineri. ‘Când o să văd că se păstrează locurile de muncă şi se aduc bani pentru investiţii o să fiu fericit şi o să-l felicit pe care o face. Până atunci, daţi-mi voie să fiu rezervat. Orice persoană care participă la un proces serios de privatizare, nu vorbesc de Dan Diaconescu sau de altcineva, neavând în realitate posibilităţile, banii necesari, are o răspundere juridică şi faţă de miile de oameni care aşteaptă o veste bună. (…) Există un plan de rezervă şi asta e obligaţia noastră, a Guvernului, dar repet nu scapă cineva dacă şi-a bătut joc de oamenii de acolo’, a declarat premierul Ponta.
Întrebat despre situaţia de la Mechel, şeful Executivului şi-a exprimat speranţa că se va găsi o soluţie pentru salvarea unei părţi importante a locurilor de muncă. ‘Într-o economie de piaţă şi într-o economie liberă, sunt poveşti de succes, cum e TMK la Slatina şi poveşti de mai puţin succes. Sper totuşi că şi acolo (n.r la Mechel), vorbesc de Reşiţa şi de Câmpia Turzii, se va găsi o alternativă pentru a se salva o parte importantă din locurile de muncă’, a adăugat Ponta.
Sursa: Agerpres