Insula cu 760 de mii de locuitori si istorie zbuciumata din sud-estul continentului intra, in mai 2004, in randul statelor din Uniunea Europeana. Nu organizeaza referendum de aderare, asa cum fac celelalte. Nu prevede Constitutia. Nici nu este nevoie, spun oficialii. Euroscepticii nu depasesc 30% din populatie.
In linii mari, pretul aderarii este dat de dezafectarea treptata a industriei usoare, de contingentarea exporturilor de citrice si cartofi (produse de baza), de adoptarea euro, cu consecintele de rigoare. Economia prospera a Ciprului poate suporta costurile, desi este sensibila la socurile externe. Baza de la care porneste este sanatoasa. In partea greaca, doar trei ciprioti din o suta sunt someri, in partea turca, cinci din o suta. Cresterea economica anuala nu este extraordinara, dar s-a mentinut constanta in anii negocierilor de aderare si transformarilor structurale: 1,7% pe an in partea greaca, 2,6% pe an in partea turca.
Conflictul din Irak a pus Ciprul in situatia de a face fata deteriorarii consumului si investitiilor, declinului turismului international. In 2002, insula a gazduit cu 34% mai putini turisti decat de obicei, somajul ar putea creste anul acesta la 4%, iar inflatia la 4,5%.
Pe scurt, cam acesta ar fi portretul robot al unei tari aflate cu un pas inaintea noastra in fata usii
Uniunii Europene.