Faci autostopul pentru următoarea criză? Norocul îţi surâde pentru un loc într-o limuzină nemţească. Volkswagen este protagonista ultimelor cascadorii, cu prăbuşiri preţ de 50 de miliarde euro în capitalizarea bursieră. Un scandal numai pentru piaţa auto legat de măsluirea emisiilor poluante? Simptom al unor supracapacităţi cronice? Sau un sindrom pentru o criză mai largă de bilanţ şi la nivelul moralităţii? Înclinăm pentru varianta a doua. Un nume propulsat de decenii de livrări de calitate poate fi spulberat de acrobaţiile din vârful unui munte de datorii escaladat la capătul a 500 de ani de expansiune a creditului. Doar norii contabilităţii mincinoase ne ascund cât de sus suntem şi ce prăpastie se cască dedesubt. S-a întâmplat nu mai departe de acum două luni ca Toshiba să recunoască faptul că şi-a supraestimat câştigurile, din 2008 până în prezent, cu echivalentul a 1,2 miliarde dolari. O onoare niponă, altădată spălată în sânge prin harakiri, este trădată cu uşurinţă într-o cumpănă a secolelor, măcinată de hazard moral. Vine rândul lui Volkswagen, fabricant al unor maşini bune, să le dea o lovitură preţ de 50% investitorilor săi. Oarecum se repetă episodul lui Chrysler din anul 1979, când compania auto americană a căzut din picioare, având vehicule pe pragul tehnologic, doar pentru că opera cu un efect de pârghie uriaş, care le-a fost fatal la explozia dobânzilor.

 

Volkswagen a fost fondată în 1937, în plin regim nazist, mesaj pentru posteritate a angrenării maselor într-o economie, cu un nivel de mobilizare tot mai mai ridicat. Trebuia să fie vehiculul pe patru roţi („wagen“ înseamnă inclusiv căruţă) al „poporului“, aşa cum îi spune numele. Fuhrer-ul Germaniei însuşi se afişa în modelul „broască“ – în congresul naţional-socialist de la Nurnberg – pentru a-şi încuraja conaţionalii că este maşina de dorit. Nu a fost o reclamă mincinoasă. Zeci de ani de achiziţii internaţionale au făcut din „broscuţă“ maşina cea mai vândută şi au transformat Volkswagen într-o marcă internaţională.

 

Producătorul auto ce era simbol pentru consumul de mase primeşte în aceste zile un şoc extraordinar, într-un timp în care şi principiul democratizării creditului pârâie pe la toate încheieturile. E criză mare! Am făcut datorii uriaşe pentru a da poporului iluzia că fiecare poate trăi precum regii. Cu mulţi cai putere, într-un bolid strălucind în soare, cu scaune de piele confortabile… Este, acum, acest munte de obligaţii cel care nu mai poate fi urcat… nici măcar folosind „căruţa poporului“.