Florin Cîţu a alocat, la rectificarea bugetară, mai mulţi bani din Fondul de Rezervă pentru primăriilor partidelor aflate la guvernare.

Cîţu, ameninţat cu puşcăria de un celebru jurnalist din România

PSD a anunţat deja că va depune o plângere penală împotriva lui Cîţu din acest motiv, în timp ce cei din USR acuză că primarii lor nu au primit deloc bani.

Cunoscutul jurnalist Oreste Teodorescu a luat foc după decizia luat de premierul demis prin moţiune de cenzură şi a postat un mesaj extrem de dur pe pagina sa de Facebook.

“Nu pot să rămân impasibil, văzând cum, din bugetul destinat exclusiv situațiilor de urgenţă, Cîţu alimentează cu fonduri doar pe obedienții care l-au votat la congres!”, scrie Oreste.

Jurnalistul îi atrage atenţia lui Florin Cîţu că îl paşte chiar puşcăria: “Au mai încercat și alții și acum se miorlăie ca ii așteaptă pușcăria!”

Oreste mai aminteşte şi de celebrul episod “Ciocu’ mic, că acum noi suntem la putere”, scriind că îi revine obsesiv acea replică în minte de fiecare dată când observă “aroganţa și suficienţa celor care astăzi cred că dacă ocupa o funcție, sunt mici Dumnezei”.

Postarea integrală a lui Oreste

„Cand ciuma își schimba culoarea, masca de protecție rămâne neschimbata!

Când Dragnea împărțea banul public, discreționar, doar baronilor roșii, am ieșit revoltat cu bata cuvântului, deplângând abuzul și nedreptatea! Nu pot sa rămân impasibil, vazand cum, din bugetul destinat exclusiv situațiilor de urgenta, Citu alimentează cu fonduri doar pe obedienții care l-au votat la congres!

Ma doare inima când văd cu cata repeziciune se transforma, partidul in care am crezut ca poate schimba ceva, in Ciuma Galbena! Când Nastase închidea gura jurnalistilor cu violenta sau bani mulți, am luptat cu toată ființa pentru destructurarea găștii lui penale, deci nu am cum sa nu amendez tupeul nesfârșit al unor sectari spălați pe creier care confunda liberalismul cu disciplina Uniunii Tineretului Comunist!

Domnule Clark Kent, nu va mai trimiteti sclavetii sa “ne cumpere”, au mai încercat și alții și acum se miorlăie ca ii așteaptă pușcăria! Iar papagalilor care primesc servite, “bombe de presa”, le dau sfatul simplu de a verifica informatia inainte sa devină stire, altfel rămân doar niște mercenari insalubri!

De câte ori văd aroganta și suficienta celor care astăzi cred ca dacă ocupa o funcție, sunt mici dumnezei, îmi revine obsesiv in minte, fata isterica a unei tanti nimeni care răcnea din toți bojocii: “ciocu’ mic ca acum noi suntem la putere”… și nu, nu era de la PSD…”