Potrivit raportului, companiile care au consilii mai mici tind să fie mai performante. Totuși, trebuie să se găsească un echilibru între numărul membrilor din conducere și alți factori importanți precum numirea mai multor directori executivi și încurajarea diversității în sens larg (abilități, experiență în afara sectorului, experiență internațională, vârstă, gen).
Raportul Eversheds este un studiu global care analizează performanța a peste 500 de companii de top din Europa, SUA, regiunea Asia-Pacific, Orientul Mijlociu și Brazilia, prin analiza caracteristicilor consiliilor de conducere la nivel internațional. Raportul conține și 85 de interviuri detaliate cu membri seniori ai consiliilor de conducere din întreaga lume.
Așadar, potrivit raportului, în prezent, consiliile de conducere au cunoscut o restrângere în medie cu 8% față de acum cinci ani, cea mai mare schimbare petrecându-se în ultimii trei ani – o scădere de 7% între 2009 și 2012. Acest lucru a avut ca efect o mai mare presiune pe umerii directorilor neexecutivi.
Aproape toți directorii intervievați pentru raport (93%) consideră că un consiliu eficient ar trebui să aibă mai puțin de 12 membri.
În același timp, 61% dintre respondenți sunt de părere că diversitatea membrilor, în sens larg, are un impact considerabil asupra performanței consiliului.
Raportul relevă și faptul că acele companii care au în componență un număr mai mare de directori executivi tind să fie mai performante, situația fiind similară în privința acelor companii care au în componență mai mulți directori cu experință în alte sectoare ale industriei. Jumătate dintre directorii intervievați au admis că diversitatea experienței directorilor combate așa-numita „gândire de grup”.
Diversitatea de gen este de asemenea analizată în raportul Eversheds, care arată că în ultimii cinci ani prezența femeilor în managementul societăților a crescut cu 50% în toate regiunile analizate. Cu toate acestea, nominalizarea femeilor în consiliile de conducere vizează mai degrabă funcțiile neexecutive, decât cele executive. Cea mai mare creștere în acest sens a fost înregistrată în Europa (156%) și în Hong Kong (133%).
De asemenea, raportul arată că și vârsta directorilor reprezintă un factor care contribuie la performanța unei companii. Astfel, în 20% dintre companiile cu performanțe ridicate, vârsta medie a directorilor este de 58,8 ani, spre deosebire de 59,5 ani în restul companiilor.
Raportul conține și informații referitoare la managementul riscului: 72% dintre directorii intervievați spun că abordarea consiliului din care fac parte s-a schimbat în ultimii doi ani, în sensul că acum acordă mai multă importanță managementului riscului, având o atitudine proactivă și concentrată în mod pozitiv pe gestionarea riscului.