Presedintii celor doua grupuri, Bassam Hijazi, de la Delmon Enterprises, si Mervyn
McCall, de la Mivan-Kier, au anuntat ca au realizat „un montaj financiar international”, care va permite finantarea unor lucrari de infrastructura in judet de aproximativ 120 milioane dolari. Hijazi a explicat ca investitiile se vor axa in special pe distributia de gaze naturale, alimentari cu apa la sate si reabilitari de retele de distributie a apei, si ca vor fi luate in calcul si investitiile in infrastructura rutiera. „Este o extensie a programului Suceava utilitati si mediu la standarde europene, realizat de un grup de firme danez, in colaborare cu Consiliul Judetean Suceava, pentru care s-au obtinut garantii guvernamentale in valoare de 219 milioane euro”, a precizat Hijazi.
RomTelecom tot pe pierderi
Operatorul de telefonie fixa RomTelecom a obtinut in primul trimestru al acestui an venituri operationale in valoare de 235,9 milioane euro, in crestere cu 2,5% fata de 2001, dar a raportat pierderi nete de 17 milioane euro. Profitul calculat inainte de deducerea impozitelor, dobanzilor, amortizarilor si deprecierilor de active, (EBITDA) realizat de societate, a scazut cu 47,9%, la 37,2 milioane euro. Pe de alta parte, compania a consemnat pierderi operationale de 4,1 milioane euro, fata de un profit operational de 39,8 milioane euro in primul trimestru al anului trecut. Pe ansamblu, grupul OTE a realizat, in perioada ianuarie-martie, un profit net in valoare de 140,6 milioane euro, in scadere cu 6,3%, in conditiile unor venituri operationale de 1,02 miliarde euro.
MJ Maillis se extinde in Balcani
Compania MJ Maillis a deschis saptamana trecuta, la Buftea, prima linie de productie a masinilor de ambalat. Investitia realizata, cu o valoare de aproximativ doua milioane de dolari, este prima etapa a unui plan de afaceri pe termen lung. „In urmatorii trei ani, vom extinde capacitatea de productie de la 3.500 de masini de ambalat la peste 20.000 de astfel de produse”, a afirmat directorul general al societatii, Nikitas Glykas, la inaugurarea primei linii de productie. Infiintata in 1994, in 2001 compania a devenit lider de piata in Romania in domeniul ambalajelor secundare din folie termocontractabila. Ponderea foliei termocontractabile a fost, in 2001, de 75 % din totalul exporturilor realizate. Anul trecut, MJ Maillis a realizat o cifra de afaceri de 6,3 milioane euro si un profit brut de 562 mii euro. Mai mult de jumatate din productie este destinata exportului si acopera piete din Europa Centrala si de Est si din America de Nord.
Rezultate financiare
Datorii RomTelecom 484 mil. euro
Numar abonati 4,2 milioane
Pierderi operationale
Cosmorom 12,7 mil. euro
Pierderi nete
Cosmorom 13,9 mil. euro
Numar abonati 102 mii