Chiar dacă turiștii călătoresc în cunoștință de cauză în zone de risc, fiind ulterior obligați să stea în carantină, statul acoperă pierderile.
Călătorii obligați să rămână în carantină după revenirea în Germania dintr-o zonă de risc nu trebuie să își ia vacanța sau să se teamă că veniturile lor se vor diminua în urma perioadei de izolare, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății.
Schemă de compensare
Referindu-se la legea privind asigurarea sprijinului pentru cei infectați și la reglementările carantinei din statele federale germane, purtătorul de cuvânt a clarificat:
”Conform regulilor oficiale, angajatul trebuie să stea acasă, respectând întreaga perioadă de carantină. Prin urmare, nu are obligația de a își lua concediu și nici nu trebuie să se teamă de scăderea sau pierderea câștigurilor sale lunare.”
Reglementările oficiale includ o schemă de compensare, conform căreia statul plătește pentru diminuarea sau pierderea salariilor, dacă cineva ”este supus de către angajator unor interdicții în exercitarea activității pentru care era remunerat anterior”, arată BERLINER ZEITUNG.
Apel la conștiința și capacitatea de responsabilizare a germanilor
Întrebat dacă statul va plăti și pentru pierderea câștigurilor în cazul persoanelor care călătoresc în cunoștință de cauză într-o zonă de risc, purtătorul de cuvânt a confirmat că baza legală se va aplica și în astfel de cazuri.
Jurnalista Ulrike Demmer, purtător de cuvânt al guvernului, a făcut apel la conștiința și capacitatea de responsabilizare a fiecărui individ ”în a cântări dinainte necesitatea călătoriei în zona de risc”.
Trebuie precizat că Germania a raportat, la jumătatea lunii august, o nouă explozie a numărului de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
”Acest lucru este, fără îndoială, foarte îngrijorător, pentru că acum avem o mulţime de focare peste tot în ţară”, a afirmat ministrul sănătăţii, Jens Spahn, la postul de radio Deutschlandfunk.
El le-a cerut cetăţenilor să rămână ”foarte, foarte vigilenţi”.
”Vedem că, din cauza turiştilor care revin, dar şi din cauza a tot felul de petreceri şi adunări de familii, acum avem focare mai mici şi mai mari în multe regiuni, în aproape toate zonele ţării”, a arătat Spahn.