„Ceea ce ne dorim cel mai mult este să ducem mai departe tradiția gimnasticii”, spune Ingrid Istrate secretar general Federația Română de Gimnastică (FRG) în cadrul unui interviu pentru Infofinanciar.
„Fetele sunt emoționate, sunt pe ultima sută de metri. Încercăm cu toții să se poată pregăti în cele mai bune condiții. Sunt foarte tinere, o parte dintre ele au avut parte de o participare la Mondialele de anul trecut, emoțiile sunt mari, mai greu de controlat, dar lucrăm și la asta. Însă ele sunt motivate, muncesc de zor să reușească la Paris”, adaugă Ingrid Istrate.
A inspira generații
Iar anul acesta, 2024, este unul important, este o sărbătoare în sine. România sărbătorește 100 de ani de la prima medalie obținută în istoria noastră la Jocurile Olimpice, pe atunci o medalie de bronz, la rugby. Iar primul „loc întâi” i-a revenit României în anul 1952, la competiția de tir, la ediția de la Helsinki.
„Pentru Jocurile Olimpice din acest an se lucrează intens la toate disciplinele sportive și toți sportivii români care se pregătesc acum sunt plini de vise și de dorințe”, declară Carmencita Constantin, președinta Federației Române de Gimnastică.
Aceasta spune că îi încurajează pe toți sportivi români să muncească să ajungă să inspire alte generații, să meargă mai departe.
În ceea ce le privește pe gimnastele românce, Carmencita Constantin spune în cadrul interviului pentru Infofinanciar că emoția e la ea acasă.
„Între ele este acum competiție. Are loc o serie întreagă de evenimente de testare și de selecție pentru definitivarea echipei ce va ajunge la Paris. Ele lucrează mult, fiecare își dorește să ajungă cât mai departe și eu mă încred în talentul lor”.
Gimnastica, o istorie, o tradiție
Un moment important nu doar pentru istoria sportului românesc ci și pentru întreaga poveste a României a fost participarea României la Jocurile Olimpice, ediția din 1976, de la Montreal. Atunci, la doar 14 ani ai săi, Nadia Comăneci a reușit să obțină primul 10 din istoria gimnasticii.
Până acum, la scurt timp până la începerea competițiilor de la Paris, sportivii din România s-a întors acasă cu 309 medalii la Jocurile Olimpice, adică 90 de titluri olimpice, 97 de medalii de argint și 122 de bronz.
Iar chiar dacă, la momentul actual, Franța trece prin momente tensionate din puncte de vedere politic, organizarea Jocurilor Olimpice nu este deloc afectată. „Tot procesul de pregătire este aproape de finalizare.
Contextul actual de la Paris nu are cum să afecteze un mecanism care deja funcționează la capacitățile normale”, susține Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSM), citat de Infofinanciar.
Legat de pregătirea sportivilor români pentru Jocurile Olimpice din acest an, Mihai Covaliu spune că „noi facem eforturi așa cum le putem face noi. Noi asigurăm suportul ca sportivii români să ajungă în cea mai bună stare la Paris în iulie, atât fizică, dar și emoțională. Asta pentru a concura la cel mai înalt nivel.
Ne dorim să sărbătorim centenarul acesta cu mai multe medalii, pentru asta am investit foarte mult și așteptăm să avem motive de bucurie. Eu sunt încrezător!”, adaugă președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Jocurile Olimpice de la Paris se vor desfășura anul acesta în perioada 26 iulie – 11 august.