Deputatul Pro România, Gabriela Podașcă a venit cu o propunere care speră să salveze victimele violenței domestice. Coordonatorul Departamentului pentru Egalitate de Şanse Pro România, Anca Bălăşoiu face și ea parte din această inițiativă.
În prezent, pedeapsa acordată agresorilor care nu respectă ordinul de protecţie este cuprinsă între o lună şi un an. Proiectul legislativ depus de Pro România vizează majorarea acestei pedepse de la şase luni la un an.
Ce spune una dintre inițiatoarele proiectului legislativ
„Pentru victimele violenţei domestice, izolarea la domiciliu transformă casa într-un mediu de risc. În loc să fie protejate, ele sunt la mâna agresorilor, iar statul încă nu a luat măsuri pentru stabilirea unui climat de siguranţă. Am trimis, astăzi, o scrisoare Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse (ANES), în care am recomandat implementarea urgentă a unor măsuri de sprijin pentru victime. În paralel, am iniţiat aceste modificări legislative care sprijină reprezentarea victimelor în instanţă, pentru că introducem obligativitatea acordării unui avocat din oficiu, în situaţia în care persoana în cauză nu îşi poate permite unul”, a afirmat Gabriela Podaşcă.
Numărul victimelor a crescut față de anul trecut
”Cei de la ANES ştiu că numărul victimelor violenţei domestice s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ei ştiu foarte bine şi că, adeseori, extragerea victimei de la domiciliu nu înseamnă că riscurile au dispărut şi cunoaştem cu toţii cazuri în care nerespectarea ordinelor de protecţie de către agresori a dus la decese. Sperăm să susţină această iniţiativă legislativă şi să acţioneze preventiv, în sprijinul victimelor violenţei domestice care locuiesc, în izolare, cu agresorul”, este de părere Anca Bălășoiu, coordonatorul Departamentului pentru Egalitate de Şanse PRO România.
Că măsuri au propus reprezentații PRO România
- crearea unor sisteme de alertă în farmacii, care să poată fi utilizate de victimele violenţei domestice;
- transformarea unor hoteluri în spaţii de găzduire;
- consiliere şi suport;
- identificarea de finanţări care să susţină construcţia de centre noi;
- susţinerea de alocări bugetare corecte per judeţ şi extinderea echipelor de specialişti;
- implementarea de campanii de informare şi conştientizare care să ajute cetăţenii să acţioneze corespunzător în relaţia cu victimele violenţei;
- susţinerea furnizorilor privaţi de servicii sociale.