România ar putea introduce praguri pentru șoferi, în cazul consumului de droguri la volan. Acestea ar putea fi similare cu cele pentru alcool, potrivit propunerilor făcute de medicii legiști.
Medicii legiști din România au propus anumite pedepse pentru șoferi
Medicii legiști din România sunt de părere că șoferii care au consumat droguri ar putea fi pedepsiți mai ușor, în cazul în care nu și-au pierdut capacitatea de a șofa.
Consiliul Superior de Medicină Legală susține că trebuie stabilită exact care este starea șoferului.
Potrivit forului metodologic și științific, trebuie stabilită dacă este prezentă o substanță interzisă în corpul șoferului și dacă i-a fost afectată capacitatea de a conduce.
Consiliul vrea să stabilească un prag pentru șoferii care se aleg cu dosar penal
Consiliul Superior de Medicină Legală vrea să stabilească un prag pentru șoferii care rămân sau nu fără permisul de conducere și se aleg cu dosar penal.
Potrivit forului, ar trebui să fie pedepse mai ușoare pentru cei care încalcă doar anumite limite, fără a pierde capacitatea de a conduce.
Proiectul pentru pragurile consumului de droguri este unul foarte complex
Totuși, proiectul pentru pragurile consumului de droguri este unul foarte complex, subliniază specialiștii.
Cătalin Țone, expert antidrog, a oferit mai multe explicații. El a spus că vor exista mai multe dificultăți cu care autoritățile se vor confrunta ca acest proiect să devină realitate.
Expertul subliniază că documentul este „o lecție” sau un „curs de toxicologie pentru cei care nu cunosc”.
Realizatorii nu fac o propunere concretă în concluzii. Totuși, fac trimitere, în cuprinsul materialului, la câteva noțiuni „firești”.
De exemplu, este vorba despre „definirea a ceea ce înseamnă persoane sub influența drogurilor, adică să aibă capacitățile fizice și psihice afectate, reducerea abilităților de a gândi și de a raționa și, de asemenea, sunt și alte definiții, precum limita inferioară a efectului, pragul de risc și limita de detecție”.
„Cred că acestea sunt bune dar vor fi foarte dificil de stabilit. Nu discutăm despre alcoolemie, nu despre articolul 336, alineatul unic din Codul Penal care stabilește o limită a infracțiunii, și anume 0,8/1.000, dar vorbim despre multe substanțe active complexe, coctailuri de droguri și va fi foarte greu de stabilit aceste praguri.
Eu văd ieșirea CSML ca o explicație, pentru că undeva la începutul documentului spun ce fac dumnealor. Sunt patru activități, un examen toxicologic, o prelevare de probe în primă fază, o evaluare clinică în a doua fază, analize toxicologice în laboratoarele lor și, de asemenea, expertizele complexe. Apoi vin cu detalii în legătură cu aceste expertize care sunt solicitate de organele de urmările penală, adică Poliția, sub supravegherea Parchetului. Le va fi foarte greu. Cred că trebuie să ne uităm și în Occident să vedem, Germania are ceva experiență în această zonă”, a declarat Cătalin Țone la Digi24.
Guvernul a adoptat o ordonanță criticată masiv în România
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunțat anterior că Guvernul a adoptat o ordonanță. Aceasta a fost masiv în România.
Normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă vizează suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog.