Pelerinaj de Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Sărbătoare mare pentru credincioşii români
Pelerinaj de Sfântul Dimitrie cel Nou. Patriarhia Română a venit cu toate informaţiile legate de manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Credincioşii vor avea şi un alt motiv de bucurie în acest an, anunţă Patriarhia.
„Bucuria pelerinajului din acest an prilejuită de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, va fi sporită de aducerea din Grecia a Icoanei Maicii Domnului Panaghia Soumela şi a Icoanei Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (aduse de către IPS Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei şi Kampaniei)”, se arată în comunicatul oficial.
În acest weekend, dar şi luni, 23 octombrie, credincioşii se vor putea închina la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie. Acestea vor fi scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în Baldachinul Sfinţilor din incinta Catedralei Patriarhale în ziua de sâmbătă, la ora 07:00.
Cum se va desfăşura Procesiunea Calea Sfinţilor
Procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie va avea loc marţi, 24 octombrie. Totul va începe la ora 12:00.
Iată cum se va desfăşura procesiunea. Prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfântului Ierarh Nectarie pe traseul Catedrala Patriarhală – str. Patriarhiei – bd. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piaţa Unirii).
Cea de-a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pe traseul: str. Bibescu Vodă – baza Dealului Patriarhiei (Piaţa Unirii).
Apoi, ambele coloane se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei. Delegaţia din Grecia va purta icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Panagia Soumela şi icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Se va urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.
La ora 13:00, la Catedrala Patriarhală, va avea loc primirea Sfintelor Moaşte de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul Mare de Vară.
Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în Baldachinul Sfinţilor de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini, mai transmite Patriarhia.
Programul liturgic complet pentru sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou
Sâmbătă, 21 octombrie:
– 9,00 – 11,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 16,00 – 20,00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală
Duminică, 22 octombrie:
– 9,00 – 12,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 16,00 – 18,00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală
Luni, 23 octombrie:
– 9,00 – 11,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 16,00 – 20,00 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală
Marţi, 24 octombrie:
– 9,00 – 11,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 12,00 – 13,00 – Procesiunea Calea Sfinţilor
– 17,00 – 21,30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală
Miercuri, 25 octombrie:
– 9,00 – 11,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 17,00 – 21,30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară
Joi, 26 octombrie (sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir):
– 9,30 – 12,30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară
– 8,30 – 12,30 – distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul Mare de Vară
– 17,00 – 21,30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară
Vineri, 27 octombrie (sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor):
– 9,30 – 13,00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, în Altarul Mare de Vară
– 8,30 – 11,30 – distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul Mare de Vară
– 17,00 – 21,30 – Slujba Privegherii oficiată în Catedrala Patriarhală
Sâmbătă, 28 octombrie:
– 9,00 – 11,00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală
– 17,00 – 21,30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară
Duminică, 29 octombrie:
– 9,30 – 12,30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul Mare de Vară.
– 16,00 – 18,00 – Slujba Vecerniei oficiată în Catedrala Patriarhală.