As dori sa imi explicati principalele avantaje pe care ni le ofera Legea nr. 469/2002 cu privire la disciplina contractuala, in ce mod pot fi sigur ca la incheierea unui contract sunt respectate prevederile acestei legi? Sorin Simion – Craiova Prin intrarea in vigoare a Legii nr. 469/2002, incepand cu data de 19 august 2002, s-a stabilit cadrul juridic general aplicabil tuturor contractelor de natura comerciala incheiate de comercianti, persoane fizice sau perso
| |
As dori sa imi explicati principalele avantaje pe care ni le ofera Legea nr. 469/2002 cu privire la disciplina contractuala, in ce mod pot fi sigur ca la incheierea unui contract sunt respectate prevederile acestei legi?
Sorin Simion – Craiova
| |
Prin intrarea in vigoare a Legii nr. 469/2002, incepand cu data de 19 august 2002, s-a stabilit cadrul juridic general aplicabil tuturor contractelor de natura comerciala incheiate de comercianti, persoane fizice sau persoane juridice, indiferent de forma de proprietate.
Astfel, legea impune partilor contractante obligatia de a stipula in contractele pe care le incheie, in functie de natura actului juridic, clauze referitoare la: obligatiile asumate, conditii de livrare si calitate, termene, modalitati de plata si de garantare a platii pretului, instrumente de plata, clauze de consolidare a pretului in conditiile inflatiei si devalorizarii monetare, riscul contractual, modalitatile de solutionare a eventualelor litigii aparute in legatura cu contractul. Nu se precizeaza care ar fi sanctiunea omiterii stipularii unor asemenea clauze in contracte, desi textul legii, in acest caz, are o formulare imperativa.
De asemenea, potrivit legii, contractele vor cuprinde clauze privind penalitatile pentru fiecare zi de intarziere, in cazul neindeplinirii obligatiilor de efectuare a platilor in termen de 30 de zile de la data scadentei. Legea permite cumulul acestor penalitati de intarziere cu daunele – interese pe care partile sunt libere sa le insereze in contractele incheiate, insa numai in limita cuantumului sumei asupra careia sunt calculate, daca nu s-a stabilit contrariul prin insusi actul juridic dintre parti.
Aceasta prevedere aduce un element de noutate fata de reglementarile de pana acum, in sensul ca permite partilor sa introduca clauze prin care sa deroge de la regula limitarii cuantumul penalitatilor datorate pentru intarziere. Se poate afirma ca aceasta dispozitie cu caracter de exceptie a fost introdusa de legiuitor in scopul descurajarii intarzierii platilor, ea reprezentand o adevarata amenintare pentru debitorul neplatnic.
Termenul de 30 de zile prevazut de lege, in interiorul caruia debitorul poate efectua plata fara a suporta penalitati de intarziere, poate fi considerat un termen de recomandare, care s-ar aplica in lipsa de stipulatie contrara in contractul dintre parti. Deci, consideram ca nimic nu impiedica partile sa fixeze in actul pe care il incheie un alt moment de la care incep sa curga penalitatile, in forma unui alt termen sau chiar de la scadenta, precum le dicteaza interesul si in virtutea principiului libertatii contractuale. Odata expirat acest termen, debitorul este tinut la plata penalitatilor de intarziere in cuantumul stipulat, cu incepere de la momentul stabilit in contract sau, in lipsa acestuia, dupa trecerea celor 30 de zile prevazute in Legea nr. 469/2002, adica dupa ultima zi prevazuta pentru efectuarea platii.
Conform prezentei legi, creditorul care detine un titlu executoriu si declanseaza procedura executarii silite prin intermediul executorului judecatoresc va avea prioritate in satisfacerea creantei, cu exceptia datoriilor garantate cu garantii reale. Titlul executoriu, conform reglementarilor in vigoare, poate fi o hotarare judecatoreasca, contract ce constituie titlul executor, un bilet la ordin sau cec, investite cu formula executorie, sau un alt titlu. Legea prevede ca este nevoie de prezentarea titlului executoriu “bancilor sau persoanelor juridice care detin valori patrimoniale ale debitorului, sub orice forma ar fi acestea”.
In acelasi timp, articolul 8 stabileste si ordinea in care vor fi urmarite bunurile debitorului, ordine avand caracter imperativ conform interpretarii textului: a) mijloace banesti, inclusiv disponibilitatile aflate in conturile bancare, b) active financiare de orice fel; c) produse finite, materii prime si materiale, mijloace fixe; d) creante si alte valori patrimoniale aflate in circuitul civil. In conditiile legislatiei existente, respectarea intocmai a acestei ordini ar avea drept efect o ingreunare a procedurii de recuperare a creantei, dat fiind faptul ca legea impune practic ca pentru executarea fiecarei categorii de bunuri enumerate sa fie derulata o procedura distincta, lucru ce contravine intr-o anumita masura scopului acestei reglementari.
Legea nr. 469/2002 confera totodata organelor de control fiscal ale Ministerului Finantelor Publice dreptul de a sanctiona contraventional nerespectarea nu numai a obligatiilor de efectuare a platilor la scadenta, ci si nerespectarea tuturor celorlalte obligatii asumate, in cazul in care stabileste reaua-credinta a comerciantilor. In aceasta situatie, legea lasa sa se inteleaga ca ramane la latitudinea organului ce aplica amenda contraventionala sa stabileasca buna sau reaua-credinta a comerciantului. Practic, legea nu defineste aici nici buna sau reaua credinta, nu stabileste criterii pe baza carora organul administrativ sa poata decide asupra bunei – credinte, lasand loc arbitrariului si creand posibilitatea pentru organele MFP de a comite acte abuzive.
De asemenea, constituie contraventie si nerespectarea obligatiei comerciantilor de a tine evidenta exacta a platilor pe termene scadente. Nu se precizeaza sub ce forma trebuie sa fie organizata aceasta evidenta, in acest sens prevederile legii find deficitare. In toate cazurile mentionate mai sus, organele competente vor putea aplica o amenda contraventionala intre 100.000.000 si 300.000.000 de lei.
Se poate remarca, in Legea nr. 469/2002, o alta clauza care ar putea fi considerata subiect de controversa, si anume aceea care obliga bancile sa transmita, la cererea scrisa a instantei de executare sau a executorilor judecatoresti, informatii privind sumele depuse si operatiunile efectuate pe numele persoanelor fizice sau juridice, in cazul in care acestea sunt necesare pentru executarea silita a unei hotarari judecatoresti in materie comerciala. Se poate observa ca aceasta dispozitie (art 9 al 2) contravine Legii nr. 58/1998 – legea bancara – mai precis prevederilor ce se refera la respectarea secretului profesional. Astfel, art 35 al acestei legi prevede ca banca “va pastra confidentialitatea tuturor tranzactiilor pe care le ofera, inclusiv cu privire la identitatea titularilor conturilor”, iar art. 37 stipuleaza ca “informatii privind sumele si operatiunile efectuate pe numele persoanelor fizice si juridice vor fi transmise numai titularilor sau reprezentantilor lor legali, iar in cauzele penale in care s-a pus in miscare actiunea penala impotriva titularului, la cererea scrisa a procurorului sau a instantei judecatoresti”.
Intrebarea care se ridica in aceasta situatie este aceea de a sti daca prin adoptarea Legii nr. 469/2002 s-au adus implicit modificari dispozitiilor Legii bancare in privinta secretului bancar si in ce masura va afecta aceasta schimbarea securitatea operatiunilor bancare si increderea clientilor.
Alte probleme abordate de Legea nr. 469/2002, modificata de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 112/2002, sunt dispozitiile ce impun comerciantilor persoane juridice, ca in situatia neindeplinirii in mod intentionat a obligatiilor asumate prin contract, sa sisteze, de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, orice plata reprezentand sporuri, cu exceptia celui de vechime, indemnizatii si premii pentru membrii consiliilor de administratie, directorii generali, directorii generali adjuncti, directorii si directorii adjuncti, precum si achizitii de bunuri mobile sau imobile care nu sunt necesare direct procesului de productie”. Prin aceasta, legea isi propune sa sanctioneze persoana juridica, prin ingradirile aduse chiar persoanelor fizice avand functii de conducere, care au favorizat prin deciziile si comportamentul lor intarzierea platilor si nerespectarea obligatiilor.
De asemenea, legea prevede interdictia oricaror achizitii de bunuri mobile sau imobile si in ceea ce priveste comerciantul persoana fizica. Incalcarea acestor prevederi este calificata drept contraventie si se sanctioneaza cu amenda.
| |
In sensul, ordonantei nr. 27/2002, cum este reglementata procedura solutionarii petitiilor adresate de catre persoanele fizice institutiilor publice?
Corina Alexandra Matei – Bucuresti
| |
Ordonanta Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, modificata de Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea OG nr.27/2002 a fost publicata in Monitorul Oficial Partea I, nr. 84/01.02.2002.
Ordonanta nr. 27/2002 are ca obiect de reglementare modul de exercitare de catre persoanele fizice si de organizatiile legal constituite a dreptului lor de a se adresa autoritatilor si institutiilor publice prin formularea de petitii, precum si modul de solutionare a acestora in cadrul unor termene si conditii stabilite.
Potrivit prezentei ordonante, petitia reprezinta cererea, reclamatia, sesizarea sau propunerea formulata in scris sau prin posta electronica adresata de persoana fizica in nume propriu sau de catre organizatiile legal constituite in numele colectivelor pe care le reprezinta. Destinatarul acestor petitii este o autoritate sau o institutie publica care poate fi, in intelesul legii, o autoritate sau institutie centrala sau locala, un serviciu public descentralizat al ministerelor sau al altor organe centrale, o companie sau o societate nationala, o societate comerciala de interes judetean sau local ori o regie autonoma. Reglementarea nu este aplicabila in cazul petitiilor adresate unor societati sau entitati private sau celor adresate Parlamentului si Presedintelui Romaniei, pentru care exista reglementari proprii..
In cadrul acestor autoritati si institutii publice se vor organiza si desfasura activitati de primire, evidentiere, rezolvare, de verificare a legalitatii solutiilor si de comunicare a acestora in termenul legal. Atributiile privind buna organizare si desfasurare a activitatilor sus-mentionate revin conducatorilor acestor institutii si autoritati, pentru care acestia sunt direct responsabili. Astfel, legea obliga autoritatile si institutiile publice sa organizeze in cadrul lor compartimente pentru relatiile cu publicul, care sa se ocupe exclusiv de primirea, inregistrarea, urmarirea rezolvarii in termen, expedierea raspunsurilor, clasarea si arhivarea petitiilor. Solutionarea propriu-zisa a petitiei revine compartimentului de specialitate din cadrul institutiei sesizate in interiorul unui termen precizat de departamentul de relatii cu publicul.
In cazul unei petitii gresit indreptate, departamentul de relatii cu publicul se va ingriji de retrimiterea lor catre institutia competenta, in termen de 5 zile de la inregistrare, cu instiintarea petitionarului. Petitiile anonime sau care nu contin datele de identificare ale petitionarului sunt sanctionate prin neluarea in considerare si clasarea lor.
Autoritatile publice competente sa solutioneze petitiile sunt obligate sa comunice petentului raspunsul in termen de 30 de zile de la data inregistrarii lor. Acest termen se poate prelungi cu cel mult 15 zile de catre conducatorul autoritatii publice competente in situatia in care este necesara o cercetare sau o analiza mai amanuntita a petitiei. Nerespectarea termenului constituie abatere disciplinara. Raspunsul catre petitionar trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie semnat de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice competente sau de persoana imputernicita de aceasta, precum si de seful compartimentului ce a solicitat petitia si sa se indice temeiul legal al solutiei. Dupa comunicarea raspunsului, o noua petitie de la acelasi petitionar, cu acelasi continut, va fi clasata, la numarul de inregistrare initial facandu-se mentiune despre faptul ca s-a dat deja un raspuns.
Ordonanta contine prevederi legate de incompatibilitatea unui functionar de a solutiona o petitie in cazul in care in continutul acesteia sunt sesizari privitoare la activitatea sa sau a unui sef ierarhic. Functionarilor publici si persoanelor incadrate cu contract de munca le este interzis sa primeasca petitii direct de la petenti, neinregistrate si nerepartizate de seful compartimentului de specialitate, sa intervina sau sa depuna staruinta pentru solutionarea acestora in afara cadrului legal.
Prevederile acestei ordonante se vor completa cu cele ale Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, in sensul ca orice persoana fizica care se considera vatamata intr-un drept al sau ori interes legitim, printr-un act administrativ emis de o autoritate publica sau o institutie publica se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.