Penalizări de zeci de mii de euro pe zi, din cauza neadoptării legii “Big Brother”

România riscă să plătească Comisiei Europene penalizări de peste 30.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere în adoptarea legii reţinerii datelor de comunicaţii, a avertizat, astăzi, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

“Dacă în scurt timp nu vom adopta această lege, riscăm să plătim câteva zeci de mii de euro pe zi. Şi pentru fiecare zi de întârziere România va trebui să plătească – undeva evaluările sunt de peste 30.000 de euro pe zi”, a spus Orban, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă se află în curs de derulare 47 de proceduri de infringement, declanşate de Comisia Europenă împotriva României, din care 27 pentru incompatibilitatea normelor naţionale cu legislaţia UE sau pentru aplicare incorectă, iar 20 pentru necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a unor directive. Şase acţiuni de încălcare a Tratatului, printre care şi cea în cazul legii supranumite “Big Brother”, “reclamă luarea unor măsuri urgente de remediere”, a mai spus Orban.

Ministrul în exerciţiu al Afacerilor Europene, Leonard Orban, a primit, luni, avizul favorabil al comisiilor parlamentare de specialitate pentru a rămâne la conducerea portofoliului şi în Cabinetul Ponta.