REWE România continuă planul de extindere și deschide în luna septembrie patru noi magazine Penny Market în București și în alte trei județe din România. Astfel, grupul ajunge la 209 magazine deschise până în prezent în țara noastră.
Prima deschidere din luna septembrie va avea loc miercuri, 6 septembrie, cu noul magazin Penny Market pe Șoșeaua Colentina. Seria deschiderilor din luna septembrie va continua cu un magazin în Brăila, unul în Bacău și unul în Hunedoara.
Penny Market face parte din grupul german REWE, retailer prezent în piața locală încă din 2005. Întreaga rețea este deservită de 3 centre logistice situate în localitățile: Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, REWE România are aproximativ 4,000 de angajați. Expansiunea locală continuă și în 2017 cu un număr de 20 – 25 de magazine noi.