Marcel Ciolacu a declarat că indexarea anuală a pensiilor va fi aplicată asupra pensiei actuale aflate în plată
Premierul Marcel Ciolacu a clarificat că indexarea anuală a pensiilor va fi aplicată asupra pensiei actuale aflate în plată. Această precizare vine în contextul în care, după recalculare, unele pensii au rezultat mai mici decât cele acordate în prezent.
Astfel, beneficiarii vor continua să primească pensia curentă, iar o majorare a pensiilor va fi posibilă doar atunci când valoarea indexării va depăși nivelul pensiei recalculate.
Marcel Ciolacu a declarat că este surprins de reacțiile publice. El consideră că este normal să existe nemulțumiri și probleme atunci când reforma afectează 4,6 milioane de oameni. Ciolacu a subliniat că legea a fost negociată prin PNRR de anumite persoane.
El a cerut ministrului ca nicio pensie să nu scadă. A explicat că legea nu a vizat creșterea pensiilor, care au fost deja indexate cu rata inflației la începutul anului. Noua lege introduce o formulă clară de indexare, eliminând deciziile arbitrare de majorare.
Ciolacu a discutat și despre salariul minim cu reprezentanții mediului de afaceri, confirmând că acesta va fi aliniat la nivel european.
”Mă mir că toată lumea a considerat, când te adresezi la 4,6 milioane de oameni e normal să existe și nemulțumiri. Este normal să existe și crăpături ale legii, dar de unde pleci cu reforma? Reforma a fost negociată prin PNRR. Niște deștepți au negociat cu Comisia Europeană un corp al legii. Eu i-am cerut ministrului ca nicio pensie să nu scadă, ăsta să fie principiul. Nu a fost neapărat o lege de mărire a pensiilor, pensiile s-au mărit la începutul anului prin indexarea cu rata inflației.
Am venit cu această lege cu o formulă clară de indexare, nu mai decide cineva când vrea să se mărească pensiile. Am avut discuțiile cu Concordia, cu domnul Șucu, care m-a întrebat, cât se poate de legitim, dacă mai mărim salariul minim. I-am spus că vom intra pe salariul minim european.
Va veni și legea salarizării, dar era normal să începem cu Legea pensiilor. Este o lege a pensiilor care aduce echilibru (…) Eu m-am asigurat: nici la mineri, nici la alte grupe speciale nu scade nicio pensie. Indexarea va veni la pensia în plată, e și normal, cum să fac indexare la altceva?”, a declarat Marcel Ciolacu.
Pensiile au fost majorate cu rata inflației la începutul anului
Marcel Ciolacu a afirmat că pensiile au fost majorate cu rata inflației la începutul anului, subliniind că guvernele de dreapta nu au luat această măsură în trecut. El a explicat că, după multiple crize, a fost firesc să înceapă cu reforma pensiilor pentru a elimina inechitățile.
„Pensiile s-au mărit cu indicele de inflație la începutul anului. Guvernele de dreapta nu au făcut acest lucru. (…) Normal că am început cu pensiile după aceste crize. Am închis cu inechitățile (…) Eu m-am săturat de ipocriți…Nu trebuie să intre într-o zonă de ipocrizie. Am toate documentele (n.r – din PNRR)”, a declarat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a abordat problema pensiilor speciale, menționând că polițiștii și militarii beneficiază de pensii de serviciu și că împărtășește aceeași nemulțumire ca și restul românilor.
„Polițiștii si militarii au pensie de serviciu (…) Am aceeași supărare ca dvs și ca toți românii. Cum s-a ajuns acolo…În orice stat există independență a justiției. Ce am reușit prin negocierile cu Comisa ca acest lucru va dispărea peste 20 de ani. Trebuie să ne uităm în oglindă să vedem cine le-a făcut (n.r – pensiile speciale). Nu poți să câștigi la pensie mai mult de cât ai avut activitate. Acolo este nesimțire…acest lucru a fost reparat.”, a mai transmis acesta.