După dezbaterile pe teme precum HoReCa, Energie, Construcții, Criptomonede, Asigurări de sănătate private vs stat, Capital a organizat o nouă discuție pe tema Pensiilor. De data aceasta am chemat specialiști atât din domeniu public, cât și din cel privat, pentru a înțelege fenomenul pensiilor și modul în care au evoluat în ultimii ani. Am acordat o preocupare deosebită în analizarea și compararea celor două sisteme prin avantajele și dezavantajele lor.
Opinia comună a invitaților noștri a fost că sistemul de pensii publice trebuie să treacă, mai mult sau mai puțin, printr-o reformă. Trebuie să gândim astăzi pentru viitor, nu pentru a repara greșelile din trecut.
Participanții la dezbaterea Pensia de stat vs. Pensia privată
Petronel Munteanu este Secretar General Adjunct la Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Dânsul a pus accent pe natura sistemului de pensii publice, care este chintesența pe care se bazează și pe responsabilitatea socială pe care o avem pentru a promova educația financiară în rândul tinerilor atunci când vine vorba despre bătrânețe.
Daniel Baciu este Președintele Casei Naționale de Pensii Publice. A vorbit despre sarcinile instituției pe care o prezintă, dar și despre cei 7 jucători care gestionează în prezent contribuțiile private de la pilonul II. Chiar dacă sistemul public se poate confrunta cu o criză în viitor, deoarece la momentul actual există o presiune mare asupra lui, pilonul II poate ajunge o sursă suplimentară importantă de venituri, conform declarațiilor sale.
Alături de noi a mai fost și Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică. Echipat cu cele mai recente date statistice legate de numărul de pensionari, numărul de angajați ce cotizează la CAS și echilibru sau dezechilibrul dintre cele două categorii sociale, Vladimir Alexandrescu a prezentat o imagine de ansamblu asupra sistemului public de pensii.
Cristian Popa este membru al Consiliului Director al Asociației CFA România și a prezentat date din studiul la care este co-autor „Viitorul sistemului de pensii din România”. A pus accent pe faptul că pensiile publice, așa cum sunt gândite în prezent, nu sunt sustenabile pe termen lung. Una dintre soluțiile propuse de el este migrarea lentă de la pilonul I către pilonul II.
Gabriel Ionescu este avocat și specialist în dreptul muncii. A vorbit despre motivul pentru care există mii de dosare de recalculare a pensiei și problemele de moralitate ce există la nivelul aparatului legislativ.
Adrian Câciu, economist și specialist Capital, a vorbit despre întreg sistemul de pensii (Pilonul I, II, III și pilonul IV) și despre problemele care există la nivel legislativ. O mare problemă a României este că refuză să ia drept model oricare alt sistem eficient din Europa.