Casele de pensii vin cu precizări referitoare la pensia de urmaș
Casele teritoriale de pensii au venit cu o serie de clarificări importante privind obligațiile celor care primesc pensia de urmaș, cu accent pe necesitatea depunerii adeverințelor de studiu pentru a continua să primească aceste beneficii.
Aceste obligații sunt esențiale pentru a asigura continuitatea plății pentru pensia de urmaș, iar beneficiarii trebuie să fie atenți la termenele impuse pentru a evita suspendarea pensiei.
Astfel, copiii urmași au obligația să prezinte documentele doveditoare în termen de 10 zile calendaristice de la începerea anului școlar sau universitar.
Conform art. 74 lit. b) din Legea nr. 360/2023, copiii urmași au dreptul la pensie dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ recunoscută legal, până la finalizarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani.
În cazul în care nu se face dovada continuării studiilor, potrivit art. 101 alin. (3) din aceeași lege, plata pensiei de urmaș se suspendă începând cu data de 1 noiembrie a anului curent.
Obligații pentru beneficiarii pensiei de urmaș
Beneficiarii cu vârste peste 16 ani, care continuă studiile, trebuie să depună adeverința de studiu în termen de 10 zile calendaristice de la începutul anului școlar sau universitar. Adeverința trebuie să fie prezentată în original și să ateste că elevul sau studentul urmează o formă de învățământ conform legii.
În cazul în care adeverința nu este depusă la timp, pensia aferentă lunii noiembrie se va reține de la plată, conform prevederilor legale.
Cum se calculează pensia de urmaș
Pensia de urmaș se calculează din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat.
De asemenea, se calculează din pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă, inclusiv în situațiile în care era în plată cu pensie de invaliditate de orice grad, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială.
Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din punctajul mediu anual realizat de susținător, aferent pensiei pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat sau, după caz, din punctajul mediu anual aferent pensiei de invaliditate gradul I, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel:
- 50% – pentru un singur urmaș;
- 75% – pentru 2 urmași;
- 100% – pentru 3 sau mai mulți urmași.