Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că, deși pensionarii care au beneficiat de majorări în urma recalculării pensiilor sunt mulțumiți, această voce nu este suficient auzită.
Ea a subliniat că recalcularea pensiilor din septembrie urmărește să asigure echitate în sistemul public de pensii. Măsura aduce aceleași drepturi pentru cei care au contribuit în mod similar.
Simona Bucura-Oprescu a subliniat că obiectivul este ca România din 2024 să fie caracterizată de corectitudine.
Simona Bucura Oprescu spune că vocea pensionarilor mulţumiţi nu se aude
În cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, ministrul a fost întrebată despre modul în care a reușit să implementeze majorarea pensiilor pentru 3,8 milioane de pensionari, în timp ce s-au înregistrat și proteste și nemulțumiri.
”Cred că eu sunt principalul protestatar, fiindcă eu însămi protestez pentru faptul că vocea pensionarilor mulţumiţi nu se aude. Iar vocea pensionarilor mulţumiţi să ştiţi că este foarte puternică fiindcă indiferent dacă avem pensionari care, datorită recalculării pensiilor avem o creştere a cuantumului acestuia sau avem situaţii în care se menţine cuantumul în plată fiindcă nicio pensie nu scade, cu toţii trebuie să fim de acord că România anului 2024 este România corectitudinii”, a spus acesta.
Ea a spus că România trebuie să fie un exemplu de corectitudine. În opinia sa, acest principiu trebuie să se reflecte și în sistemul public de pensii.
Ea a arătat că este esențial să se asigure dreptate, justiție socială și echitate pentru toți pensionarii. De aceea, a considerat crucială reașezarea întregului sistem public de pensii pentru a garanta că toți cei care au muncit și contribuit în mod similar beneficiază de aceeași pensie, indiferent de momentul în care au ieșit la pensie.
Recalcularea din septembrie este despre fiecare dintre noi
Conform acestia, recalcularea din septembrie vizează tocmai această echitate. Ea trebuie să reflecte vocea tuturor pensionarilor mulțumiți.
„Trebuie să fie România corectitudinii. Şi pentru asta, inclusiv în interiorul sistemului public de pensii, avem nevoie de dreptate, de justiţie socială, de echitate. Pentru asta a fost atât de importantă reaşezarea întregului sistem public de pensii astfel încât, dacă ai muncit şi contribuit la fel, să ai acelaşi cuantum al pensiei indiferent când ai ieşit la pensie. Recalcularea din septembrie este despre fiecare dintre noi. Este despre echitate în interiorul sistemului public de pensii şi da, vocea pensionarilor mulţumiţi trebuie să se audă şi ea, altfel eu însămi voi protesta”, a declarat Simona Bucura – Oprescu.
Simona Bucura-Oprescu a fost întrebată când se va face auzită vocea pensionarilor care sunt mulțumiți de majorările recente. Ea a răspuns că vocea pensionarilor mulțumiți se va auzi atunci când aceștia vor fi aduși în fața publicului.
Toți cei care au muncit și au contribuit în mod similar beneficiază de pensii echitabile
Ea a explicat că recalcularea pensiilor se bazează pe principiul echității, astfel încât toți cei care au muncit și au contribuit în mod similar să beneficieze de pensii echitabile, indiferent de momentul în care au ieșit la pensie.
”Ai avut venit mare, ai pensie mare. Da? Şi cu cât ai muncit mai mult, cu atât eşti răsplătit pentru a avea o pensie mai mare. Prin aceste puncte de stabilitate încurajăm şi rămânerea în activitate a angajaţilor, în felul acesta motivându-i să rămână în activitate, să aibă o pensie mai bună şi nu în ultimul rând rezultând şi sustenabilitatea sistemului public de pensii fiindcă datorită faptului că avem un număr mai mare de contribuabili, sigur şi bugetul asigurărilor sociale de stat din care se plătesc poate suporta mai uşor”, a explicat Simona Bucura – Oprescu.
Pensia minimă garantată crește anual
Ministrul a reamintit că, conform legii, nici o pensie nu va scădea. Conform acestia, pensia minimă garantată, stabilită prin Ordonanța 6/2009, se majorează anual. În 2024, pensia minimă garantată va fi de 1.281 de lei.
„Această pensie minimă garantată o avem încă din 2009, în baza Ordonanţei 6/2009. Aceasta se majorează în fiecare an, iar în 2024 este 1.281 de lei. Pensionarii care sunt în indemnizaţia minimă socială şi acum, dacă s-ar uita pe deciziile dânşilor de pensie, pe decizia de pensie vor vedea că au un cuantum mai mic de 1.281, dar indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării, dânşii trebuie să ştie că indemnizaţia minimă socială, pensia minimă aferente anului 2024 rămâne 1.281 de lei şi că în anii care vor urma, ca şi până acum, anual, această pensie minimă garantată se majorează cu rata inflaţiei. Şi este important să ştie, fiindcă din păcate unii au mistificat, aş spune chiar au minţit şi au spus că în anii următori nu vor mai beneficia de majorări. Nu, vor beneficia în continuare de majorări, de altfel textul legii este foarte clar şi se spune că în cazul indemnizaţiei minime sociale avem majorare anuală”, a mai afirmat ministrul Muncii.
Ea a explicat și de ce informațiile despre indemnizația minimă socială nu sunt specificate explicit în deciziile de recalculare. Ministrul a arătat că deciziile de recalculare urmează modelul unic prevăzut de Legea 360/2023. El reflectă sumele calculate pe baza contributivității. Deși unele pensii sunt sub 1.281 de lei, pensionarii beneficiază de indemnizația minimă socială stabilită anual prin legea bugetului de stat.