Pensie anticipată, fără penalizare! Peste 200.000 de femei se pot pensiona mai devreme
Pensie anticipată, fără penalizare! Peste 212.000 de femei care s-au născut în 1967, primul an după decretul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu despre natalitate, vor putea să se pensioneze începând din vara lui 2025, în anumite condiții. Femeile care au lucrat imediat după liceu sau chiar mai devreme vor putea să se pensioneze anticipat, fără să fie penalizate.
Noua lege a pensiilor, care s-a aplicat de la 1 septembrie 2024, oferă condiții mai bune pentru pensionare, atât pentru pensia normală, cât și pentru pensia anticipată. Totuși, vârsta de pensionare pentru femei va crește treptat de la 63 de ani la 65 de ani între anii 2030 și 2035.
În vechea lege, pentru pensia anticipată fără penalizare era nevoie de un stagiu minim de 43 de ani de muncă, iar cei care aveau între 35 și 43 de ani de vechime puteau să obțină pensia anticipată, dar cu o penalizare de până la 30%. În schimb, în noua lege, pensia anticipată se poate obține fără penalizare cu cel puțin 40 de ani de vechime (față de 43 de ani în vechea lege) și cu o penalizare de maximum 24% pentru cei care au între 35 și 40 de ani de vechime.
Cum se poate obține pensia anticipată, fără penalizare?
Pentru a obține pensia anticipată, fără penalizare, este nevoie de un stagiu de 40 de ani, care se compune din stagiul complet de cotizare (așa cum este stabilit în Anexa nr. 5) plus 5 ani de cotizare, care pot include perioade în care nu s-au plătit contribuții, cum ar fi perioadele asimilate.
Valoarea pensiei anticipate se calculează scăzând din pensia pentru limită de vârstă în funcție de cât de mult ai depășit stagiul complet de cotizare și de câte luni ai redus vârsta standard de pensionare, conform unui tabel specific. Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare și care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani vor beneficia de o reducere a vârstei de pensionare, câte 6 luni pentru fiecare copil, până la un maxim de 3 ani și 6 luni.
Această reducere a vârstei de pensionare se aplică și în cazul în care femeile au adoptat copii pe care i-au crescut cel puțin 13 ani.