Pensia pentru limită de vârstă este principala categorie de pensie acordată în România. Cine poate beneficia, începând cu anul acesta?
Conform legislației în vigoare, românii pot obține pensia pentru limită de vârstă numai dacă, la data pensionării, au atins vârsta-standard de pensionare și au efectuat stagiul minim de cotizare prevăzut de Legea pensiilor, scrie avocatnet.ro.
Vârsta-standard de pensionare este, în momentul de față, de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. În ceea ce privește stagiul minim de cotizare, adică vechimea în muncă, acesta este de 15 ani și pentru femei, și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, indiferent de sex.
Atingerea acestor vârste și stagii de cotizare este făcută treptat, prin eșalonarea prevăzută de Legea pensiilor. Dacă pentru bărbați deja s-a ajuns la cele trei limite de câțiva ani, pentru femei s-a ajuns momentan doar la limita stagiului minim de cotizare, iar la limita stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare se va ajunge abia în anul 2030.