Raluca Turcan face dezvăluiri uluitoare: Sume uriașe primite pentru salarii încasate de la stat sau pensii plătite de sistemul public.
Ministrul Muncii își dorește ca noua lege a salarizării să fie gata într-un an de zile, pentru a preveni astfel de situații.
Raluca Turcan face dezvăluiri uluitoare: Salarii de zeci de mii de lei
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că există angajaţi din sistemul bugetar care au venituri nete de 50.000 de lei lunar, sporurile reprezintă până la 80% din venit, şi anunţă, în acest context, că aceste venituri vor scădea în urma implementării noii legi a salarizării unitare.
Conform ministrului, cea mai mare pensie din sistemul public, bazată pe contributivitate, este de 39.000 de lei.
Ministrul Muncii a afirmat, joi seară, la Digi 24, că, după implementarea noi legi a salarizării pe care o propune, bugetarii care vor avea venituri mai mici „sunt cei care au acum venituri foarte mari”, iar în acest context ea a declarat că există, în sistemul bugetar salarii nete de 50.000 de lei.
„Să ştiţi că sunt şi salarii de 50.000 în mână. Da, sunt, nu salariu, venituri, salariu plus sporuri. Nu aş vrea să încep să spun instituţiile, pentru că după aceea ne trezim cu reacţii adverse”, a declarat Raluca Turcan, potrivit news.ro.
”Salariu de 50.000 de lei lunar din bani publici”
Ea a precizat că beneficiarul unui salariu de 50.000 delei lunar din bani publici face parte dintr-o „categorie profesională respectată”, subliniind că i se pare „firesc să putem accepta că pot să mai scadă acele venituri”.
Întrebată fiind cât reprezintă sporurile dintr-un salariu de 50.000 de lei, Turcan a răspuns: ”şi 80 la sută”.
Ea a vorbit şi despre cea mai mare pensie bazată pe contributivitate, care este de 39.000 de lei şi de care beneficiază tot un pensionar care a lucrat la stat.
”Cea mai mare pensie, 39.000 de lei”
”Haideţi să vă mai spun un lucru: în sistemul de pensii publice, avem pensiile din sistemul public şi pensiile speciale, foarte multă lume s-a uitat pe pensiile speciale şi acolo am şi dat un exemplu, cea mai mare pensie specială este undeva la nivelul 79.000 de lei.
Vreau să ştiţi că şi în sistemul de pensii publice cea mai mare pensie e aproximativ 39.000 de lei. În sistemul de pensii publice, pe baza contributivităţii, 39.000 de lei.
Care a lucrat la stat şi care a venit cu salarii din acestea foarte mari. De aceea e important, totuşi, când vorbim de sistemul public, să ne uităm la echitate, să ne uităm la contributivitate şi la motivarea angajaţilor, dar şi la performanţa instituţiilor”, a adăugat ministrul.
Turcan a precizat că şi-ar dori ca noua lege a salarizării să fie gata într-un an de zile.