Vești bune pentru acești vârstnici! Cei care vor să iasă la pensie beneficiază de mai multe opțiuni care se aplică încă de la vârsta 55 de ani. Totuși, trebuie îndeplinite mai multe condiții.
Pensie parțială. Vârstnicii din Germania au mai multe opțiuni în momentul în care vor să iasă la pensie. Una dintre acestea se numește pensionarea parțială și poate fi realizată sub două forme, cel de distribuție egală și modelul bloc.
Pensie parțială la vârsta 55 de ani
Angajaţii de la stat şi privat pot ieşi la pensie mai devreme, de la vârsta 55 de ani. Totuși, activitatea în câmpul muncii va continua parțial. În aceste cazuri de pensionare parțială, salariul și contribuțiile la stat vor fi în continuare plătite de angajator, dar nu la 100%.
Trebuie menționat că pensionarea parțială se poate face sub două forme:
- modelul de distribuție egală;
- modelul bloc.
În cazul contractelor colective, posibilitatea de pensionare parțială poate fi obținută prin negocierea cu sindicatul. În cazul în care angajatorul este de acord cu pensionarea parțială, pensia câștigată va fi 50% din salariul anterior. Pe lângă aceasta, persoana vizată va primi în plus o sumă suplimentară.
Potrivit legii, contribuția suplimentară trebuie să se ridice la cel puțin 20% din remunerația la pensie parțială.
Modelul de distribuție egală vizează orele de lucru anterioare, care sunt imediat reduse la jumătate. Totodată, salariul se înjumătățește şi apoi mai crește cu cel puţin 20%.
Suma suplimentară este fără taxe și impozite.
Cei care vor să se pensioneze parţial pot opta şi pentru o asigurare de pensie, cunoscută în Germania drept „Deutsche Rentenversicherung”.
De asemenea, au opțiunea apela un consilier de pensii ca să afle dacă se califică pentru o pensie parțială.
Trebuie îndeplinite mai multe condiții pentru a beneficia de măsură
Amintim că trebuie îndeplinite mai multe condiții pentru a beneficia de măsură. Mai precis:
- angajatul trebuie să aibă cel puțin 55 de ani;
- salariatul trebuie să fi avut un loc de muncă asigurabil obligatoriu timp de cel puțin 1080 de zile calendaristice (n.red. aproximativ trei ani) înainte de a începe orice pensie parțială;
- în cazul în care angajatorul este de acord cu pensionarea parțială, pensia câștigată va fi 50% din salariul anterior, plus o sumă suplimentară.
Trebuie menționat că pensionarea parțială nu este un drept. În acest context, angajatorul poate refuza cererea de pensionare parțială.
Mai mult, există cazuri în care angajații pensionați parțial au primit până la 90% din salariul lor inițial.