OPTIMISM Apetitul românilor pentru pensii private ar putea depăşi aşteptările pieţei, încă de la început, după modelul ţărilor vecine. Considerată afacerea următoarelor decenii în România, pensiile private îi pot tenta şi pe jucătorii din străinătate.
Întârzierea legiferării domeniului a pus la încercare răbdarea investitorilor, dar şi a potenţialilor manageri autohtoni de fonduri. România a rămas codaşa Europei la capitolul pensii private, motivul principal invocat de legiuitori fiind prudenţa. Reforma sistemului a fost amânată ani de zile, autorităţile temându-se de repetarea unor fraude gen FNI.
Amânările succesive nu le-au permis, în tot acest timp, jucătorilor autohtoni să acumuleze experienţă în domeniu, astfel încât să exploateze la maximum apetitul românilor pentru pensii private. Acum, când au primit undă verde pentru a intra pe piaţă, va trebui să facă faţă nu numai dificultăţilor unei afaceri noi, ci şi concurenţei fondurilor din străinătate. De la 1 ianuarie 2007, după aderare, românii vor putea contribui la orice fond de pensii din UE. Cele mai mari companii româneşti de asigurări cât şi administratori de fonduri mutuale şi-au anunţat deja intenţia de a intra pe piaţa pensiilor private, sub diferite forme, miza fiind mare. Conform unui sondaj realizat de Media XPrimm, peste 84% din cei chestionaţi sunt dispuşi să cotizeze la un fond de pensii administrat privat. Cu contribuţie facultativă sau obligatorie, afacerea poate strânge în jur de 3,5 milioane de participanţi, în primii cinci ani de funcţionare, iar valoarea activelor va ajunge la circa două miliarde de euro. Estimările pentru 2020 se ridică la aproape 30 de miliarde de euro. În Ungaria, de exemplu, cei mai mulţi membri au aderat la schemele de pensii private în primii doi ani de funcţionare, iar aceasta s-a întâmplat cu aproape nouă ani în urmă. „Piaţa românească are un potenţial de peste 5,6 milioane de clienţi pentru pensiile private şi facultative“, susţine Bram Boon, directorul ING Asigurări de Viata.
La noi, momentul primelor contribuţii la sistemul facultativ de pensii ocupaţionale coincide cu deschiderea spre Europa, 1 ianuarie 2007. Astfel, administratori cu experienţă din Vest vor putea convinge mari companii, sindicate sau chiar simpli investitori să adere la fondul lor de pensii. Iar argumente suficiente pot găsi în riscul scăzut al investiţiilor, asociat cu plasamentele diversificate pe pieţe mature de capital, stabilitate şi siguranţă, cele mai importante lucruri când vine vorba de pensii. „După ce stabilim exact ceea ce vrea clientul, dacă acesta are o dorinţă expresă de a adera la un fond străin, luăm legătura cu colegii noştri, prezenţi în toată Europa, cărora le vom cere informaţii despre piaţa lor şi despre fondurile de acolo. Prima noastră recomandare va fi însă piaţa din România“, spune Cristian Fugaciu, şeful Marsh România.
Pe de altă parte, cele mai mari nume din Occident sunt prezente şi aici, sub diferite forme, asigurători, bănci sau fonduri mutuale. Mai mult, asigurătorii români au deja o experienţă cu „asigurările de pensii private“. Aderarea la un fond străin are anumite dezavantaje, precum o greutate mai mare a accesului la informaţii sau costuri suplimentare de transfer al banilor. Românii care lucrează în străinătate ar putea fi, însă, mult mai tentaţi de oportunitate.
Cei mai râvniţi clienţi pentru pensiile private sunt şi cei mai bogaţi. Aceştia sunt mai sofisticaţi şi mai bine informaţi decât restul, iar dacă li se va face o ofertă bună din străinătate, probabil, se vor gândi de două ori până să o refuze, mai ales dacă lucrează în Occident. „Totuşi, diferenţele între sistemele fiscale din Europa îngreunează serviciile transfrontaliere“, spune Mihaly Erdos, preşedinte al Comitetului pentru Pensii Ocupaţionale al CEIOPS (Committee of the European Insurance and Occupational Pensions Supervisors).
Dacă un cetăţean român vrea să adere la un fond străin de pensii facultative, acesta trebuie să transmită intenţia sa şi alte informaţii relevante către administratorul de fond ales. Aceste date sunt trimise de fondul respectiv către comisia de supraveghere a pieţei locale. Apoi, comisia din străinătate ia legătura cu autoritatea română din domeniu, pentru a primi de la aceasta cerinţele stabilite de legislaţia română privind pensiile facultative. Dacă în două luni fondul străin nu primeşte nici o notificare din partea autorităţii competente a statului membru de origine, administratorul poate începe să gestioneze schema de pensii facultative cu participanţi din România, din oficiu. Cele mai mari fonduri de pensii ocupaţionale transfrontaliere din UE aparţin unor multinaţionale precum Shell, Philips, IBM, Unilever, Siemens Nestle sau Nokia. Numai activele fondului Shell depăşesc 32 de miliarde de euro. În România, opt asigurători, patru administratori de fonduri mutuale şi câteva societăţi de administrare din afara ţării şi-au anunţat deja intenţia de a intra pe piaţa pensiilor private.
Casă şi pensie în străinătate
«Dacă o persoană se mută pentru un timp în altă ţară, aderarea la un fond de pensii de acolo devine atractivă. Pentru pensiile ocupaţionale, de obicei, decizia aparţine angajatorului, nu angajatului.»
Mihaly Erdos, preşedinte al Comitetului pentru Pensii Ocupaţionale al CEIOPS
