Care este diferența dintre pensia de stat din Regatul Unit și restul Europei? Mercer CFA Institute a publicat recent topul țărilor care au cele mai bune pensii.
În clasamentul primelor state se numără în ordine Islanda, care conduce topul, urmată de Olanda și Danemarca. Dar care este diferența dintre pensia de stat din Marea Britanie și restul Europei?
Pensionarii spanioli au o pensie lunară de aproape trei ori mai mare decât cei din Marea Britanie
Potrivit Inews, pensionarii spanioli se bucură de cea mai confortabilă pensie din Europa, având o pensie maximă lunară de aproape trei ori mai mare decât cei din Marea Britanie, în ciuda costului vieții mai ridicat din Regatul Unit.
Marea Britanie plătește maximum 802,32 lire sterline pe lună pensionarilor, conform datelor furnizate de consilierii financiari Almond Financial, ocupând locul 16 pe o listă cu 30 de țări europene privind indicele de rentabilitate a pensiilor, care compară pensiile de stat cu costul vieții din fiecare țară.
Datele publicate în septembrie au fost calculate ținându-se cont că majoritatea pensionarilor din aceste țări nu au credit ipotecar.
Costul lunar estimat al vieții, inclusiv banii dați pe alimente și facturile la energie, dar excluzând chiria, pentru o singură persoană din Regatul Unit era de 688,04 lire sterline la acea vreme, potrivit Numbeo.
Spania se află în fruntea indicelui, pensionarii spanioli primind un maxim 2.287,24 lire sterline pe lună, deși costul vieții este mai mic decât cel al Marii Britanii.
Franța, Țările de Jos, Irlanda, Elveția și Belgia, au avut un punctaj mai bun
Țări precum Franța, Țările de Jos, Irlanda, Elveția și Belgia, au avut un punctaj mai bun decât Regatul Unit în clasamentul pensiilor în funcție de costul vieții.
Pensionarii din Marea Britanie urmează să beneficieze de o creștere a pensiei de stat, cu 8,5%, anul viitor, în aprilie. Astfel, pensia va crește de la mai puțin de 204 lire sterline pe săptămână la peste 221 lire sterline pe săptămână, din aprilie 2024.
Sam Robinson, consilier financiar principal la Almond Financial, a declarat:
Această schimbare este pozitivă pentru pensionari. Ar trebui să ajute pensionari cu venituri mici să facă față creșterii costului vieții.
Această creștere de 8,5% este cea mai mare creștere a pensiei de stat din Regatul Unit, care ar trebui să plaseze pensia de stat din Regatul Unit la un nivel mai bun, în comparație cu alte țări din Europa.
Belgia a ocupat locul al doilea pe indicele de prag de rentabilitate al pensiilor, cu o plată maximă a pensiei de stat de 2.709,93 lire sterline și costuri medii lunare de trai de 720,45 lire sterline.
Pensiile de stat din Luxemburg (3.050,57 lire sterline), Bosnia și Herțegovina (979,72 lire sterline) și Cipru (1.485,81 lire sterline) au fost, de asemenea, cu mult peste costurile vieții în fiecare țară.
Țările în care pensionarii se luptă cu costul vieții
Armenia s-a clasat în partea de jos a indicelui, sistemul de pensii de stat al țării plătind echivalentul a 67,79 lire sterline, în ciuda costurilor medii lunare de trai de 506,81 lire sterline. Alte țări în care pensionarii se luptă cu costul vieții sunt Georgia, Republica Cehă și Lituania.
Sistemul din Marea Britanie este diferit de alte țări europene prin faptul că guvernul contribuie cu bani:
- pentru pensia de stat
- pentru scutirea fiscală pentru înscrierea auto
Creștere semnificativă a pensiei datorită sistemului „Triple Lock”
Se estimează că 12,6 milioane de persoane care beneficiază de pensia de stat urmează să primească o creștere semnificativă a veniturilor în aprilie anul viitor.
Pensionarii din Regatul Unit ar putea avea parte de o creștere importantă de pensii anul viitor. Asta datorită sistemului „Triple Lock” pentru pensia de stat. Sistemul garantează o creștere anuală a pensiei.
Sistemul „Triple Lock” a fost introdus în 2010 pentru pensia de stat din Regatul Unit. Aceasta este un fel de garanție că:
- pensia de stat nu își va pierde valoarea în termeni reali
- va crește în funcție de inflație
Pentru ca această garanție să fie și mai sigură, a inclus trei măsurători separate ale inflației.
Garanția prevedea că, în fiecare an, pensia de stat va crește cu cel mai mare dintre:
- câștigul salarial mediu
- prețurile
- măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), o rată fixă de 2,5%