Informația momentului despre pensii! Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a făcut un anunț extrem de important, chiar de ziua Națională a României.

Unele pensii vor crește și cu 70% anul viitor

Mai exact, pensiile mici urmează să crească anul viitor. Potrivit lui Daniel Baciu, unele pensii vor crește și cu 70% în 2024.

„Am ținut neapărat să luăm exemple de pensii mici pentru că vreau să arăt diferența între o pensie cu un stagiu mic de cotizare în cazul acesta. 15 ani. Și o pensie tot cam același cuatum dar cu un stagiu mai mare de cotizare. Se vede foarte clar că pentru cei 15 ani și 28 de zile faptul că în momentul asta este la nivelul indemnizației sociale.

După majorarea de la 1 ianuarie ajunge la 1258 de lei dar rămâne tot în indemnizația socială pentru că aici nu mai există puncte de stabilitate pentru că stagiul de cotizare este sub 25 de ani. Această persoană va rămâne la nivelul indemnizației sociale de 1281 de lei”, a explicat acesta vineri, pe 1 decembrie, la Realitatea PLUS.

Ulterior, președintele CNPP a calculat pensia pe care o va primi o persoană care a muncit 37 de ani.

„O persoană a muncit 37 de ani, 7 luni și 20 de zile și are o pensie relativ mică în plata de 2257 de lei. Aici beneficiind de indexarea de la 1 ianuarie ajunge la 2569 de lei. Pentru faptul că avem 37 de ani de cotizare, la cele 38 de puncte pe contributivitate se adaugă aceste puncte de stabilitate astfel încât pensia ajunge la 3873. Aici avem o creștere spectaculoasă de 71,06% față de pensia în momentul de față în plata”, a afirmat el.

Unii români nu vor primi bani în plus la pensie

Însă nu toți românii au parte de vești bune. Daniel Baciu a spus, tot astăzi, că nu toate pensiile se vor majora după recalculare.

Potrivit lui Daniel Baciu, pentru 2 milioane dintre din cei peste 5 milioane de pensionari din România nu vor crește pensiile după recalculare. Totuși, șeful CNPP a dat asigurări că nicio pensie nu va scădea după aplicarea legii.

Acesta a spus că anual, în luna ianuarie, se vor face majorări ale pensiilor în raport cu rata medie a inflaţiei. La aceasta „se adaugă şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut pe economie”.

Astfel, 3 milioane de pensionari dintre cei peste 5 milioane vor primi mai mulți bani după recalcularea din septembrie. Cei care nu vor beneficia de majorare sunt românii care au muncit 25 de ani sau până în 25 de ani.

România TV notează că aceștia nu pot primi punctele de stabilitate. Nici salariații care au muncit în condiții grele nu vor primi bani în plus. Ei au ieșit la pensie înainte să fi împlinit 25 de ani de muncă.

De altfel, Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a spus că pensiile românilor vor crește fiecare în funcție de stagiul de cotizare.

Aceasta a adăugat că „impactul bugetar este de 6% din PIB plus cele 10 miliarde pentru anul 2024. Este o lege sustenabilă, aduce respect pentru români”.