Pensii de 1.250 de euro pe lună pentru germani

Pensii de 1.250 de euro pe lună pentru germani. Mulți pensionari din Germania se confruntă cu dificultăți financiare serioase, potrivit unui raport recent, ilustrând o realitate dureroasă pentru această categorie de populație.

Datele arată că patru din zece pensionari (42,3%) trebuie să supraviețuiască cu un venit net lunar mai mic de 1.250 de euro.

Această problemă afectează aproape 7,5 milioane de germani în vârstă, dintre care peste 5,2 milioane sunt femei. Numărul reprezintă mai mult de 53% dintre toți pensionarii din țară.

Venit mai mic de 1.000 de euro pentru pensionari

Situația devine și mai dificilă când se analizează cifrele mai în detaliu. Unul din patru pensionari (26,4%) trăiește cu un venit personal net mai mic de 1.000 de euro.

În acest context, discrepanța dintre femei și bărbați este evidentă.

36,2% dintre femeile pensionare având venituri sub 1.000 de euro, în timp ce doar 13,9% dintre bărbații pensionari se confruntă cu aceeași situație.

Pensionara
Pensionară/SURSA FOTO: Dreamstime

Inflația îi afectează mult pe pensionari

Dietmar Bartsch de la Die Linke a subliniat gravitatea situației, declarând că pensionarii sunt principalii afectați de inflație.

Acesta a avertizat că, în 2024, pensionarii se confruntă cu o posibilă pierdere reală a puterii de cumpărare pentru al patrulea an consecutiv. În acest context, Bartsch a făcut un apel către guvernul federal pentru:

  • implementarea unei creșteri unice
  • suplimentare a pensiei de zece procente în acest an, în scopul de a compensa cel puțin efectele inflației

„Pensionarii sunt principalii perdanți din cauza inflației. În 2024, ei sunt amenințați cu pierderea reală a puterii de cumpărare pentru al patrulea an consecutiv.”, a spus Dietmar Bartsch, de la Die Linke, pentru RND

În răspuns la această criză, ministrul federal al Muncii, Hubertus Heil, a anunțat planurile de a lansa în curând un pachet de securitate a pensiei pe termen lung.

Acest proiect de lege, deja disponibil, ar urma să fie implementat rapid după stabilirea bugetului. Va asigura, astfel, o stabilitate a pensiilor și menținând nivelul acestora.

Politicianul SPD a subliniat importanța acestei măsuri:

  • în asigurarea unui trai demn pentru pensionari
  • protejarea acestora împotriva scăderii puterii lor financiare în fața inflației persistente