Așadar, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2024, de 11.588 persoane, în creştere cu 47 de persoane comparativ cu luna anterioară. Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), cei mai mulţi, respectiv 5.656, sunt beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost de 11.588 persoane
În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu. Este vorba despre o sumă de 24.879 lei. Din aceasta, 21.831 lei este cota suportată din bugetul de stat. Totodată, 6.814 de lei sunt din bugetul asigurărilor sociale de stat.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna iunie, 794 de persoane.
Pensia medie era de 6.672 de lei. Din aceasta, 3.142 de lei sunt suportaţi de la bugetul de stat, conform datelor CNPP.
CNPP a publicat date de ultim moment pentru pensionari
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 874 de persoane. Pensia media s-a ridicat la 5.726 de lei. Din aceasta, 3.240 de lei sunt din bugetul de stat.
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.377 de pensionari. Pensia medie s-a ridicat la 12.917 de lei. Din aceasta, 8.307 lei sunt suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 666 de persoane. Media a fost de 9.875 de lei. Din aceasta, 3.139 lei a fost cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.221 de pensionari. Pensia media a fost de 6.339 de lei. Din aceasta, 3.479 de lei sunt suportaţi din bugetul de stat.
Cum se calculează pensiile românilor de la 1 septembrie?
Valoarea punctului de referință (VPR) este calculată ca raport între valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, fiind inițial fixată la 25.
În momentul intrării în vigoare a legislației actuale, valoarea punctului de referință a fost stabilită la 81 lei.
Acest număr este ajustat anual, în luna ianuarie, în funcție de rata inflației. Se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
În anul 2024, valoarea punctului de pensie a cunoscut o creștere semnificativă, fiind majorată cu 13,8% și ajungând la 2.032 lei, reflectând astfel evoluțiile economice recente și inflația.