Românii care au pensii speciale vor afla săptămâna viitoare ce se va întâmpla ce veniturile lor, după ce le vor fi tăiate indemnizațiile.
Mai exact, Guvernul are în vedere impozitarea pensiilor speciale, astfel încât nicio pensie să nu fie mai mare ca salariul avut în timpul activității. În România, pensiile speciale sunt de până la opt ori mai mari decât cele normale.
Ce venituri au cei care beneficiază de pensii speciale?
Iată câți bani sunt alocați pensiilor speciale în România, potrivit datelor transmise de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Procurori şi judecători: 20.159 de lei
Membrii Corpului diplomatic şi consular: 5.727 de lei
Parlamentari: 4.846 de lei
Personal aeronautic civil navigant: 11.308 de lei
Curtea de Conturi: 8.374 de lei
Personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti: 4.881 de lei
Reforma pensiilor speciale
Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat, marţi seară, că un proiect referitor la reforma pensiilor speciale urmează să fie prezentat de către Guvern în următoarele 10 zile.
„E o chestiune dorită foarte mult de societatea civilă şi de cetăţenii României”, dar şi „un jalon important din PNRR”, a indicat Rareş Bogdan, invitat la Digi24.
„Există un proiect care va fi prezentat în următoarele 10 zile cu privire la reforma pensiilor speciale. E o chestiune dorită foarte mult de societatea civilă şi de cetăţenii României, trecerea pe contributivitate şi, de asemenea, acest proiect, cu siguranţă va fi prezentat în faţa coaliţiei, apoi în faţa opiniei publice, pentru că este un jalon important din PNRR.
Aţi văzut o chestiune importantă. Preşedintele Iohannis astăzi, când a vorbit despre ridicarea MCV şi a salutat ridicarea MCV, a spus că reformele rămân în vigoare. Nimeni nu va opri reformele pentru România, în niciun domeniu. Nici în domeniul juridic, nici în alte domenii”, a explicat prim-vicepreşedintele PNL.
Rareş Bogdan a mai precizat că România nu îşi poate permite să se joace cu PNRR, pentru că „sunt cei care ţin o bună parte din economia României în viaţă”. Dacă nu am mai beneficia de aceste fonduri, ţara noastră ar intra în faliment, a adăugat europarlamentarul.