Pensia ideală pentru un român ar fi de 5.000 de lei
De la 1 ianuarie 2024, pensiile românilor au mai crescut, iar din septembrie urmează o nouă majorare. Acum, pensia minimă la noi în țară este de 1.281 de lei.
Cu toate acestea, pensiile unora dintre români nu sunt nici acum potrivite pentru o viață decentă.
Acest lucru nu se întâmplă numai la pensionarii de rând, ci și la cei mult mai cunoscuți. Mai precis, mari artiști de muzică populară, și nu numai, spun că pensiile nu sunt pe nivelul de trai din prezent.
Ce pensie are Elena Merișoreanu?
Elena Merișoreanu este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din România.
Interpreta în vârstă de 77 de ani a explicat pentru playtech.ro că prețurile sunt foarte mari. De asemenea, spune că înainte plăteai 500 de lei pe un coș de cumpărături. Acum, cu aceeași sumă, nu mai cumperi mare lucru.
Artista încasează lunar o pensie de 5.000 de lei, sumă cu care spune că se trăiește decent.
Aceasta a mai precizat că banii nu mai au valoare în România, subliniind că sunt pensionari cu venituri foarte mici care nu pot face față situației actuale.
”Nu vedeți ce prețuri nesimțite sunt acum? Vin alegerile, parcă au mai scăzut un pic la mâncare. Le mai dau pensionarilor și nu știu ce reduceri, dar e praf în ochi! Nu e posibil așa ceva! Sunt pensionari care de-abia trăiesc, de pe o zi pe alta, cu nici 1.500 de lei.
Cum să te descurci din acești bani? Aș întreba eu un politician… Adică, ai muncit o viață întreagă și după ce ieși din câmpul muncii îți socotești fiecare bănuț?
Ca să trăiești decent în România ar fi nevoie cam de 5.000 de lei. Pe lângă mâncare și întreținere, mai ai nevoie și de un ciorap, de medicamente sau poate vrei să mergi la tratament, la băi, măcar o dată la câțiva ani.
Ce viață e asta, cu pensii atât de mici? Mă duc prin magazine, iau o sacoșă cu mâncare și las vreo 250 de lei. Te uiți în traistă, mai nimic! Banii nu mai au valoare în România”, a declarat Elena Merișoreanu.
Gheorghe Turda consideră că pensiile trebuie să fie de peste 4.000 de lei
Solistul în vârstă de 76 de ani încasează cea mai mare pensie din showbiz, în valoare de 9.000 de lei.
Cu toate acestea, el spune că toți pensionarii români ar trebui să aibă pensii de peste 4.000 de lei pentru a putea trăi decent.
Totuși, precizează că este cam imposibil în contextul în care salariile sunt și ele mici.
Referitor la colegii săi de breaslă, el precizează că nu toți artiștii care ies la pensie au o situație bună. Unii dintre ei fie nu mai au contracte după pensionare, fie mai merg pe la televiziuni fără a fi plătiți.
”Am acești bani pentru că am peste 55 de ani de muncă la două mari ansambluri, la Rapsodia Română și la Ciocârlia. În plus, am fost șeful Ansamblului Ciocârlia și șeful Direcției de Cultură a Ministerului de Interne.
Cât ar trebui să primească lunar un pensionar artist? Consider că pensia oricui român ar trebui să fie de 4.000 sau de 5.000 de lei ca să poată trăi decent. Însă, după cum se știe, și salariile sunt mici în România, așa că nu prea ai cum să primești pensie de 5.000 de lei.
Nu toți artiștii care iese la pensie mai au contracte plătite. Unii sunt invitați pe la televizor, fără să primească nimic, așa că au nevoie de o pensie bună”, susține Gheorghe Turda.
Jean Paler are o pensie de puțin peste 1.000 de lei
Actorul Jean Paler are aceeași părere în legătură cu pensiile românilor. Sursa anterior citată spune că actorul în vârstă de 71 de ani are o pensie de 1.600 de lei, după 50 de ani de carieră artistică.
El spune că, pentru ca un pensionar să trăiască fără grija zilei de mâine, ar avea nevoie de o pensie de 3.000 de lei. Asta, bineînțeles, dacă nu este bolnav și nu trebuie să dea bani pe pastile.
Actorul de comedie spune că face economii și că nu mănâncă des carne pentru ca banii să-i ajungă.
”Cam 3.000 de lei ar fi bine lunar – dacă nu ești foarte bolnav, o sumă din care să spunem că poți trăi modest, fără grija zilei de mâine. Eu am renunțat și la abonamentul TV, mai închid căldura, mai pun un trening pe mine, mâncăm carne mai rar, mai facem economii”, spune acesta.
Cristian Țânțăreanu are o pensie de 1.400 de lei
În discuția referitoare la ce sumă ar trebui să fie pensiile românilor, Cristian Țânțăreanu are și el o părere asemănătoare.
În 2017, averea omului de afaceri a fost estimată la peste 40 de milioane de dolari. Acum, el primește o pensie de 1.400 de lei.
Cristian Țânțăreanu consideră că pensiile trebuie să fie de 5.000 de lei pentru ca cei ieșiți din câmpul muncii să nu ducă lipsă de nimic.
De altfel, el mai spune că oamenii, odată ce nu mai muncesc, nu ar trebui să stea toată ziua în casă și nici să se uite cu jind prin magazine.
El a mai precizat că cei mai norocoși sunt pensionarii care au copii și care au grijă de ei.
”Acești bani îi dau unei nepoate ca să studieze, să ne ajute cu afacerile în imobiliare. Ca să trăiești în România decent, părerea mea este că în jur de 5.000 de lei ar fi o sumă bună.
Un pensionar nu trebuie să stea în casă, trebuie să se și plimbe, să mai iasă la o prăjitură, să-și mai cumpere un pulover nou, să se bucure, să meargă la un teatru, să mănânce și ce ar pofti, nu să se uite cu jind prin magazine.
Din păcate, în România, sunt pensii foarte mici și de nici 2.000 de lei. Ce să faci, mai întâi, din ei? Noroc că cei care au copii mai sunt ajutați. Dar ce fac cei care sunt singuri? Să ne gândim și la ei!”, s-a exprimat Cristian Țânțăreanu.