Klaus Iohannis, cel mai modest președinte al României
Klaus Iohannis este cel de-al patrulea președinte al României de la Revoluția din 1989. Acesta ocupă prima funcție în stat din anul 2014. Totuși, se pare că acesta este cel mai modest în ceea ce privește averea pe care o are.
Recent, președintele României și-a anunțat pensionarea din funcția de profesor de fizică din cadrul unui colegiu din Sibiu. Anton Hadăr, liderul Federației Naționale „Alma Mater” a făcut un calcul pentru a afla ce pensie ar urma să primească acesta.
Potrivit lui, președintele Klaus Iohannis acumulează aproximativ 4 puncte de pensie pe an, având în vedere cele 40 de puncte obținute din salariul de la președinție și aproximativ 22 de puncte din anii de predare și conducere la Inspectoratul Județului Sibiu.
El estimează că, împreună cu cele 25 de puncte de la perioada petrecută la Primărie, președintele ar putea acumula în total aproximativ 103 puncte. Asta ar însemna o pensie de aproximativ 8.400 sau chiar spre 9.000 de lei.
„Are 42 de ani de muncă și 10 ani de președinție. De acolo are indicele cel mai mare în grilă, 12 salarii medii. După părere mea, de acolo acumulează în jur de 4 puncte de pensie pe an. Adică adună 40 de puncte din salariul pe care l-a obținut de la președinție.
Mai are anii de predare și de conducere a Inspectoratului Județului Sibiu, unde nu erau salariile foarte mari, eu cred că îi ies vreo 22 de puncte.
Dacă adunăm 40 de puncte de la președinție, cu 22 de puncte de la liceu, cu 25 de puncte de la Primărie, cred că îi vor ieși domnului președinte cam 103 puncte, o pensie de aproximativ 8.400, sau chiar spre 9.000 de lei”, a declarat recent Anton Hadăr, lider al Federației Naționale „Alma Mater”, la Antena 3 CNN.
Cu toate acestea, Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, dețin cel puțin cinci sau șase proprietăți în Sibiu, pe care le închiriază lunar către persoane fizice sau juridice.
Prețurile chiriilor nu au fost actualizate sau publicate în ultimii ani. Totuși, se estimează că șeful statului cere chirii de cel puțin 500 de euro.
Ce pensie primește Ion Iliescu?
Ion Iliescu, primul președinte al României din perioada post-comunistă beneficiază de o pensie lunară de 4.200 de euro. Mai precis, el primește în fiecare lună peste 20.000 de lei.
La vârsta de 72 de ani, Traian Băsescu primește o pensie lunară de 1.540 de euro. Aceasta provine de la Parlamentul European. Traian Băsescu primește pensie pentru mandatul de europarlamentar, cel care se apropie de final.
Amintim că acestuia i-au fost retrase beneficiile salariale după ce s-a decis să acesta a colaborat cu Securitatea.
În plus, Traian Băsescu primește o pensie de cel puțin 10.000 de lei de la statul român pentru cele trei mandate de parlamentar. Este vorba despre cele din perioada 1992 – 2000 și respectiv 2016-2019.
Ce pensie primește Emil Constantinescu?
Emil Constantinescu, singurul președinte al României provenit din mediul academic în perioada post-comunistă, în vârstă de 84 de ani, încasează lunar peste 13.000 de lei.
În suma anterior menționată intră și pensia de 5.000 de lei pe care o primește pentru activitatea de fost profesor universitar și rector al Universității din București. De asemenea, se adaugă și suma de 8.367 de lei, indemnizația pentru mandatul său de președinte, scrie canal33.ro.