Cei mai săraci din România sunt pensionarii din județele regiunii Nord-Est

În trimestrul al treilea al anului 2024, pensionarii din județele regiunii Nord-Est au continuat să încaseze cele mai mici pensii medii de asigurări sociale de stat din România. Conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică, pensia medie a fost de 1945 lei pe lună în județul Botoșani și de 1995 lei în județul Vaslui, ambele sub media națională de 2459 lei.

Deși comparativ cu aceeași perioadă din 2023, pensiile au crescut cu aproximativ 452 de lei, pensionarii din această regiune rămân cu cele mai mici venituri din țară.

Creșterile pensiilor în regiunile din Nord-Est au fost modeste, iar diferențele între județele din acea zonă au rămas semnificative. Astfel, în județul Botoșani, pensiile au crescut cu doar 357 de lei, în județul Suceava cu 361 de lei, iar în județul Vaslui cu 366 de lei.

Pe lângă aceste județe, și în Neamț pensiile au crescut cu doar 390 de lei, iar județele Bacău (+426 lei) și Iași (+434 lei) nu au reușit să depășească media națională, scrie ziaruldeiasi.ro.

Diferențele regionale între pensionarii din România

În contrast cu regiunile din nordul țării, regiunile sudice și vestice ale României au înregistrat pensii medii mult mai mari. În zona București-Ilfov, pensia medie a fost de 3017 lei, adică cu 558 de lei mai mult decât media națională.

Regiunea Vest a înregistrat o pensie medie de 2590 lei, iar în Centru, pensia medie a fost de 2503 lei. Aceste regiuni au înregistrat majorări mai semnificative ale pensiilor și au depășit cu mult media națională, în comparație cu regiunile din nordul țării.

pensie
SURSA FOTO: Dreamstime

Pensiile agricultorilor au continuat să fie modest de scăzute. În perioada iulie-septembrie 2024, pensia medie pentru agricultori a fost de 918 lei, înregistrând o creștere de 114 lei față de anul anterior.

La nivelul regiunii Nord-Est, agricultorii din județul Botoșani au încasat cele mai mari pensii în această categorie, de 930 lei pe lună, în timp ce cei din județul Vaslui au primit cele mai mici pensii – doar 905 lei.

Discrepanțe majore între pensionarii și angajații din România

Un alt aspect important al situației pensionarilor din România este raportul dintre numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat și cel al salariaților. Conform datelor INS, acest raport a fost de 8 pensionari la 10 salariați la nivel național.

Totuși, aceste proporții variază semnificativ între regiunile țării. De exemplu, în municipiul București și județul Ilfov, raportul este de doar 4 pensionari la 10 salariați, ceea ce indică o populație de pensionari mai mică comparativ cu numărul salariaților activi. În schimb, în județele Vaslui și Teleorman, raportul a ajuns la 14 și respectiv 15 pensionari la 10 salariați, ceea ce reflectă o pondere mult mai mare a pensionarilor în raport cu numărul salariaților activi.

În ceea ce privește diferențele între județele cu cele mai mari și cele mai mici pensii, ecartul este considerabil. În județele cu pensii mici, precum Botoșani, Vrancea și Giurgiu, pensia medie a fost de aproximativ 1945-1978 lei, în timp ce în județele cu cele mai mari pensii, precum Hunedoara, București sau Gorj, pensia medie a depășit 3000 de lei, cu diferențe de până la 1255 lei.