Unele pensii vor crește cu 90% de la 1 septembrie

Pensii 2024. Unii pensionari vor beneficia de creșteri ale pensiei de până la 90% de la 1 septembrie 2024. Aceste majorări se aplică pensionarilor care au muncit mult și au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani. În acest fel, „se face dreptate” pentru pensionari, Executivul recompensând pe măsură românii care au lucrat o perioadă lungă de timp.

Peste trei milioane de pensionari vor primi bani în plus din septembrie 2024. Mai mult de trei milioane de oameni vor beneficia de majorări ale pensiei deoarece punctele de stabilitate vor aduce un plus față de situația actuală. Este un plus acordat pensionarilor cu un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani. În cazul unui stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, ajungând chiar și la peste 80%-90%.

Modelul noilor decizii de pensionare a fost deja publicat în Monitorul Oficial și a ajuns la casele județene de pensii.

Majoritatea pensiilor vor crește după recalculare

„(…) Ştim exact ce avem de făcut, astfel încât în luna septembrie trebuie ca oamenii să-și primească pensiile mult dorite, recalculate cu noul cuantum al pensiilor stabilit în baza noii legi, şi anume legea 360/2023. În urma acestui proces de recalculare, nicio pensie nu va scădea. Este un lucru foarte clar pe care noi l-am prevăzut în lege.

Marea majoritate a pensionarilor vor primi măriri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Aceste măriri vor fi în funcție de stagiul de cotizare realizat. Toți cei care au realizat stagii de cotizare mai mari de 25 de ani vor primi măriri care se vor concretiza în acele puncte de stabilitate care le prezintă foarte clar, sunt precizate în lege.

Deci avem un număr destul de mare, un număr foarte mare. Noi estimăm ca peste 70% dintre pensionari să primească măriri în urma acestui proces de recalculare”, a declarat, miercuri, Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), pentru Antena 3 CNN.

Daniel Baciu
Daniel Baciu (SURSA FOTO: Facebook, Daniel Baciu)

Noile decizii de recalculare vor fi emise după data de 10 iulie 2024. Totuși, inițial, se anunțase că vor fi disponibile în luna mai. În prezent, au loc controale la casele județene de pensii pentru a verifica documentele.