Pensii mai mari cu 1.500 de lei din 2024! Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a spus că pensia unui român se va majora considerabil.
Asta dacă are un stagiu de cotizare important. Potrivit calculelor acestuia, există pensionari români care vor primi şi 1.500 de lei în plus la pensie, după majorările de anul viitor.
Pensii mai mari din 2024! Pensiile unor români vor crește cu peste 1.500 de lei
Daniel Baciu a dat ca exemplu un român cu o pensie deloc mică, cu un stagiu de cotizare mare şi multe puncte de contributivitate. În cazul acestuia, a rezultat o creștere a pensiei mai mare de 1.500 de lei. Trebuie însă luat în considerare și stagiul de cotizare al românului respectiv.
„Luăm exemplul unui bărbat profesor pensionar, cu o pensie mare şi cu un stagiu de cotizare foarte mare, de 44 de ani, 8 luni şi 22 de zile. Am ținut să iau un profesor drept exemplu, pentru că în general profesorii rămân mult în activitate după vârsta standard de pensionare.
Are 91 de puncte de contributivitate și pornește de la o pensie de 6.563 lei, acum, în decembrie. Va beneficia de indexarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8%, iar pensia crește la 7.471 lei. Apoi, de la 1 septembrie, va ajunge la 8.216 lei”, a explicat el la Antena 3 CNN.
Așadar, de la pensia din prezent de 6.563 lei, după majorările din 2024, acest profesor va avea o pensie de 8.216 lei. Asta înseamnă o creștere de peste 1.500 de lei, mai exact 1.653 de lei.
Mai mult, după noua formulă de calcul, la cele 91 de puncte pe contributivitate, îi mai revine un punctaj de 10,1 puncte de stabilitate, punctele bonus. Astfel, ajunge la 101 puncte.
Majorarea se datorează și stagiului de cotizare
Majorarea substanțială de care va avea parte profesorul din exemplu se datorează și stagiului mare de cotizare pe care l-a avut.
„După aceea se înmulțește cu viitoarea valoare a VPR-ului și ajungem la o creștere de 25% va avea pensia 8.216 lei (…)”, a spus Daniel Baciu.
Formula de calcul a fost agreată și de Comisia Europeană
Potrivit președintelui CNPP, „această formulă de calcul este cea mai mare noutate și acest lucru a fost agreat și de Comisia Europeană”. Asta pentru că „acele puncte de fidelitate te stimulează să rămâi în câmpul muncii, să-ţi prelungeşti viaţa activă”.
„Pentru acest lucru, noi acordăm nişte puncte foarte importante, sunt substanțiale și cresc cu mult pensia. Aici este, practic, impactul financiar.
Dacă nu aplicam aceste puncte de fidelitate la acest pensionar la 1 septembrie și rămâneam pe vechea formulă de calcul, pensia acestui profesor ar fi fost mult mai mică decât creşterea de la 1 ianuarie, după formula de calcul.
Aceste puncte de fidelitate fac diferența între cei care vor să iasă la pensie la un stagiu standard de pensionare faţă de cei care vor să-şi continue activitatea în câmpul muncii”, a continuat acesta.
2024, un an marcant pentru sistemul de pensii din România
Amintim că anul 2024 marchează o etapă importantă în evoluția sistemului de pensii din România. Asta deoarece se vor recalcula pensiile, un proces așteptat cu interes de pensionari.
Acesta presupune o reevaluare a pensiilor în funcție de stagiul de cotizare și de valoarea punctului de pensie, care va crește semnificativ.
De exemplu, valoarea punctului de pensie va ajunge la 2.032 de lei, comparativ cu 1.785 de lei în prezent. Acest lucru va influența pozitiv pensiile tuturor pensionarilor, asigurând o majorare consistentă. Mai multe puteți citi aici.