Pensiile vor crește cu până la 100%
Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a declarat că pensiile vor crește cu până la 100% pentru pensionarii care au muncit mai mult de 40 de ani și care în prezent au venituri modeste, de aproximativ 1.200 – 1.300 de lei.
Șeful Casei de Pensii a spus că pensionarii cu peste 40 de ani de muncă vor beneficia de creșteri semnificative. Mulți dintre aceștia nu au avut parte de ajustările recente. Creșterile vor afecta 3,8 milioane de pensionari.
„Pensionarii care au peste 40 de ani lucrați. Să știți că avem foarte multe cazuri în această situație, care nu au beneficiat de indicele de corecție de ultimii ani de zile. Creșterile vizează 3,8 milioane de pensionari și sunt creșteri de la 1% până când la până la dublarea pensiei.” a declarat șeful Casei de Pensii.
Astfel, pensionarii cu o experiență de muncă de peste 40 de ani ar putea beneficia de o creștere de până la 100% a pensiei, în cazul în care venitul lor inițial era mic.
Totuși, 17% dintre vârstnici nu vor vedea o majorare a pensiilor în acest an, ci abia la începutul anului următor.
Șeful Casei de Pensii a explicat că, începând cu 1 ianuarie 2025, toate pensiile vor beneficia de un mecanism clar prevăzut în lege.
Astfel, acestea vor fi indexate și majorate anual, la începutul fiecărui an.
„De la 01/01/2025 unde avem un mecanism foarte clar prevăzut în lege, toate pensiile vor fi indexate, vor fi majorate pe fiecare an, la începutul anului.”, a declarat șeful Casei de Pensii.
Pensiile vor fi indexate în fiecare lună ianuarie
Ministrul Muncii a explicat că, în conformitate cu articolul 84, alineatul trei din lege, pensiile vor fi indexate în fiecare lună ianuarie. Această măsură nu va mai depinde de deciziile ad-hoc ale Guvernului.
În trecut, pensiile fie nu au fost majorate deloc, fie au fost ajustate abia în septembrie. Majorarea va fi bazată pe inflație, așa cum este comunicată de Institutul Național de Statistică.
În plus, se va adăuga 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Casa Națională de Pensii Publice și Ministerul Muncii sunt în evaluare. Ministrul va comunica datele definitive atunci când vor fi disponibile.
„Avem articolul 84, alineatul trei din lege, care reprezintă o noutate, în sensul că, în fiecare an, în luna ianuarie, deci nu mai este o decizie ad-hoc a Guvernului, așa cum s-a întâmplat în alți ani, când pensiile nu au fost majorate deloc, sau au fost majorate în luna septembrie, în luna ianuarie avem majorarea pensiilor cu inflația indice definitiv cunoscut comunicat de Institutul Național de Statistică, plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
În momentul acesta, atât la Casa Națională de Pensii Publice, dar și la Ministerul Muncii, avem evaluări în acest sens, dar rolul meu, ca ministru, este să comunic date oficiale. Prin urmare, vă rog să îmi permiteți ca la momentul în care avem toate calculele definitive, să fim primii care vi le comunicăm.”, a precizat Ministrul Muncii.