Vești bune pentru pensionari! Începând cu data de 1 ianuarie, aceștia vor beneficia de o majorare a pensiei cu 13,8%. Vor fi și pensionari care vor primi în plus 800 de lei după recalculare.
Unii pensionari vor primi în plus și 800 de lei din luna septembrie
Potrivit declarațiilor Ministrului Muncii, recalcularea din septembrie ar putea aduce o creștere de aproximativ 800 de lei pentru unii pensionari.
Simona Bucura Oprescu a prezentat un exemplu concret, menționând că un pensionar care primește în prezent 1.125 de lei și are o vechime în muncă de minim 30 de ani va beneficia de o majorare conform legislației actuale, ajungând la o indemnizație de 1.280 de lei, cu o creștere de 160 de lei.
Totodată, pentru recalcularea din septembrie 2024, a dat exemplul unei persoane cu aceeași pensie de 1.125 de lei și o vechime în muncă de 35 de ani, care ar avea o creștere semnificativă, ajungând la o pensie majorată la 1.900 de lei.
„Conform simulărilor noastre, pentru un pensionar cu o indemnizație socială minimă de 1.125 de lei în prezent, având o vechime în muncă de 35 de ani, creșterea va fi de 87%, adică peste 1900 de lei”.
Puncte suplimentare pentru cei care au muncit peste 25 de ani
De asemenea, cei care au muncit peste 25 de ani vor beneficia de puncte suplimentare pentru fiecare an lucrat. Între 25 și 30 de ani, li se vor acorda 0,5 puncte pe an, între 30 și 35 de ani vor primi 0,75 de puncte. După 35 de ani vor obține un punct pe an.
Conform calendarului, acordarea pensiilor se va realiza în fiecare lună între datele de 1 și 15 ale lunii respective. 1 și 2 ianuarie sunt declarate zile libere legale, iar activitatea instituțiilor va începe abia pe 3 ianuarie.
Cu toate acestea, Guvernul asigură că românii își vor primi pensiile la timp, fără întârzieri. Casele de pensii au început să tipărească cupoanele de pensii încă din luna decembrie 2023. Iar toți beneficiarii vor primi banii la timp, indiferent dacă aceștia sunt livrați de poștași sau transferați pe card.
Prin urmare, cei care primesc banii prin poștă vor beneficia de majorarea pensiilor începând cu data de 3-4 ianuarie. În schimb, cei care primesc pensia pe card vor avea majorarea într-un interval mai târziu, începând cu data de 12 ianuarie, dar nu mai târziu de 13-14 ianuarie.
Pensiile vor crește în două etape
Simona Bucura Oprescu a declarat că 2024 va fi primul an în care românii vor primi pensii majorate și în care vor beneficia de două momente-cheie.
Primul este creșterea de 13,8% a punctului de pensie. Al doilea este punerea în plată a recalculării de la 1 septembrie 2024. În acest context, ministrul susține că „munca stăruitoare învinge totul”.
„2024 va fi primul an în care românii vor primi pensii majorate și în care vor beneficia de două momente-cheie. Creșterea de 13,8% a punctului de pensie și punerea în plată a recalculării de la 1 septembrie 2024. Arătăm că munca stăruitoare învinge totul.
Cu colegii de la MM și CNPP am muncit pe rupte ca să fim gata cu o lege bună, la timp. nu numai pensionarii, ci și noi care muncim acum, să știm că avem o lege bună, respect când ieșim la pensie”, a declarat Simona Bucura Oprescu, conform România TV.