Schimbare totală în sistemul de pensii! Klaus Iohannis a semnat decretul chiar astăzi, 3 ianuarie

pensie, pensii, pensionari

SURSA FOTO: Dreamstime

Schimbări majore privind drepturile de pensie! Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea. Noul Acord România-SUA aduce noi beneficii angajaților.

Drepturile la pensie ale lucrătorilor români şi americani sunt, acum, asigurate reciproc

Drepturile la pensie ale lucrătorilor români şi americani sunt, acum, asigurate reciproc. Noul Acord în domeniul securității sociale dintre România și Statele Unite ale Americii aduce modificări semnificative privind drepturile de pensie pentru lucrătorii români și americani care activează în celălalt stat. Legea de ratificare a acestui acord a fost promulgată de președintele României.

La momentul aprobării de către Executiv a proiectului de lege, Acordul în domeniul securității sociale se aplică persoanelor supuse legilor unuia sau ambelor state, inclusiv celor ale căror drepturi derivă, conform legislației aplicabile. În cazul României, acesta se referă la legile privind pensiile și ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum și la legile care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.

Prin intermediul noului acord, se permite valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât și în SUA, pentru deschiderea dreptului la pensie pe baza totalizării, cu acordarea proporțională a pensiei de către fiecare stat în funcție de perioadele de asigurare realizate în sistemul propriu. Documentul conține și prevederi privind exportul pensiilor, oferind un avantaj important pentru mobilitatea pensionarilor între cele două state și menținerea accesului la drepturile de pensie aflate în plată.

Acordul include dispoziții privind stabilirea legislației aplicabile, pentru a evita dubla contribuție de asigurări sociale sau riscul de a nu fi supus niciunei scheme de asigurări sociale acoperite de acord. Proiectul de lege aprobat de Executiv conține și prevederi referitoare la lucrătorii detașați, inclusiv exceptarea reciprocă de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate în țara unde sunt detașați.

Acordul în domeniul securității sociale cuprinde și dispoziții privind măsurile administrative și de cooperare, precum limba de comunicare, moneda de plată, soluționarea diferendelor, durata și intrarea în vigoare. Acesta urmează să fie ratificat prin lege de către Parlamentul României.

Perioadele de muncă sunt recunoscute în România şi SUA

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat, miercuri, că Legea de ratificare a Acordului dintre România și SUA privind recunoașterea reciprocă a perioadelor de muncă și a dreptului la pensie a fost promulgată. Acordul include prevederi esențiale pentru evitarea dublei contribuții de asigurări sociale a unui lucrător sau a riscului ca acesta să nu fie supus niciunei scheme de asigurări sociale prevăzute de Acord.

În ceea ce privește lucrătorii detașați, s-a stabilit o excepție reciprocă de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate în sistemul național al statului unde sunt detașați. Acordul în domeniul securității sociale se adresează persoanelor supuse legilor unuia sau ambelor state, inclusiv celor ale căror drepturi derivă, conform legislației aplicabile, de la acestea.

Documentul are aplicabilitate în România în conformitate cu legile care reglementează pensiile și ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum și legile care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate. Această inițiativă are ca scop asigurarea recunoașterii și protejării drepturilor sociale ale lucrătorilor români și americani, inclusiv a celor care au fost sau sunt sub incidența legislațiilor statelor menționate în Acord.

„În baza Acordului va fi posibilă valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporţională a pensiei de către fiecare stat. Actul normativ conţine şi dispoziţii cu privire la încasarea pensiilor în statul ales de către beneficiari.

Acest lucru constituie un avantaj important pentru facilitarea mobilităţii pensionarilor din cele două state pe teritoriul celuilalt stat şi a menţinerii accesului lor la drepturile de pensie aflate în plată”, scrie pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.