Pensii tăiate pe jumătate. Nedreptate pentru mii de vârstnici: Să se revină la vechea lege!

bani, pensii

SURSĂ FOTO: Dreamstime

Noua lege a pensiilor a generat nemulțumiri în România, sindicatele din minerit acuzând discriminare între persoanele care au lucrat în aceleași condiții de muncă. Un protest va avea loc miercuri, 2 octombrie, în fața Guvernului.

Minerii și energeticienii protestează împotriva noii legi a pensiilor

Minerii și energeticienii au anunțat un protest care va avea loc miercuri în fața Guvernului, exprimându-și nemulțumirea față de noile prevederi ale legii pensiilor, care au redus semnificativ veniturile unor categorii de pensionari vulnerabili din aceste domenii.

Federația Națională Mine Energie, afiliată la CNS Cartel Alfa, anunță astfel organizarea unui miting de protest în fața Guvernului României, în alveola media, în intervalul orar 11:00 – 13:00.

Cartel Alfa a informat că minerii și energeticienii vor protesta împotriva noii legi a pensiilor publice, care a afectat în special pensionarii care au lucrat în condiții grele și periculoase. Aceștia se confruntă cu o reducere drastică a pensiilor, în unele cazuri cu până la 50%, din cauza unor indexări considerate insuficiente și a eliminării anumitor beneficii care îi vizau pe cei ce au contribuit suplimentar la sistemul de pensii.

„Mâine, 2 octombrie, minerii vor protesta împotriva noii legi a pensiilor publice, care a afectat în mod negativ cele mai vulnerabile categorii de pensionari.

Aceștia vor atrage atenția asupra pierderilor financiare semnificative suferite de cei care au muncit în condiții grele și periculoase, ca urmare a unor indexări insuficiente și a eliminării beneficiilor pentru cei care au contribuit suplimentar”, a informat marți Cartel Alfa.

Sindicaliștii subliniază că această scădere a veniturilor afectează puternic persoanele care au desfășurat activități în condiții speciale de muncă, fiind considerați printre cei mai vulnerabili pensionari. Minerii și energeticienii cer Guvernului să corecteze aceste inechități și să protejeze drepturile acestor categorii de lucrători.

Cerințele sindicaliștilor și apelul pentru dialog

Minerii și reprezentanții sindicatelor vor încerca, prin acest protest, să deschidă un dialog real cu autoritățile pentru a rectifica situația creată de noua lege a pensiilor. Cartel Alfa a solicitat Guvernului măsuri concrete și imediate pentru a se asigura că aceste categorii de pensionari nu vor continua să fie defavorizate.

Aceștia au menționat că, în cazul în care nu se va ajunge la o soluționare a solicitărilor lor, ar putea lua în calcul declanșarea grevei generale. Sindicaliștii consideră că minerilor și energeticienilor ar trebui să li se mențină aceleași condiții de pensionare, având în vedere riscurile și dificultățile asociate muncii lor.

Se solicită revenirea la vechile prevederi ale legii pensiilor

Sindicaliștii solicită partidelor politice eliminarea din noua lege a articolelor care creează discriminări între persoanele care au lucrat în aceleași condiții de muncă.

Ei doresc revenirea la prevederile din vechea lege, Legea 263, care permitea minerilor și energeticienilor să se pensioneze cu 13 ani mai devreme decât vârsta standard de pensionare, după cel puțin 30 de ani de muncă și un stagiu de cotizare de minimum 25 de ani.

„Solicităm partidelor politice eliminarea din lege a articolelor care creează discriminare în timp între persoanele care au desfășurat activitate în aceleași condiții de muncă și revenirea la articolele din vechea lege (legea 263)”, se arată în comunicat.