Pensiile care cresc de la 1 ianuarie. Președintele CNPP a anunțat: E foarte clar acum

pensii

SURSA FOTO: Dreamstime

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a venit cu vești bune în ceea ce privește pensiile românilor. Într-o intervenție la un post TV, acesta a precizat cu cât vor crește veniturile pensionarilor de la începutul anului viitor.

Pensiile vor crește cu peste 12% de la 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, pensionarii din România vor beneficia de o majorare semnificativă a pensiilor, anunțată de Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Potrivit estimărilor provizorii, valoarea pensiilor va crește cu aproximativ 12,1%, un procent ce reflectă prevederile legii și evoluția indicatorilor economici furnizați de Institutul Național de Statistică (INS).

SURSA FOTO: Dreamstime

Mecanismul de indexare al pensiilor

Conform art. 83, alin. 3 din Legea nr. 360/2003, indexarea pensiilor se va realiza anual, în luna ianuarie, pe baza a doi indicatori economici esențiali:

  • rata medie a inflației și
  • 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut

Acest mecanism urmărește să asigure o creștere a pensiilor care să acopere atât efectele inflației, cât și să reflecte evoluția salariilor la nivel național.

Daniel Baciu a explicat că pentru a determina exact creșterea reală a pensiilor, CNPP a solicitat INS să ofere date precise referitoare la indicele de consum și câștigul salarial mediu brut.

Răspunsul primit a permis efectuarea unor calcule preliminare, care arată că majorarea pensiilor pentru anul 2025 va fi de aproximativ 12,1%.

Totuși, Baciu a subliniat că acest procent este unul estimativ, iar cifrele finale vor fi comunicate după ce INS va furniza toate datele oficiale.

„Vorbim despre prevederile art. 83, alin. 3 din Legea nr. 360/2003, care specifică mecanismul de indexare începând de anul viitor. Indexarea va avea loc în fiecare lună ianuarie, iar lucrurile sunt foarte clare acum. Indexarea are doi indicatori clari și predictibili, furnizați de INS: rata medie a inflației, la care se adaugă încă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie.

Pentru aceasta, am trimis o adresă la INS pentru a obține un calcul corect și o explicație clară despre cum se determină această creștere reală. Am primit și răspuns. Acest indicator este un raport între indicele salarial mediu brut și indicele de consum“, a precizat șeful CNPP.

SURSA FOTO: Facebook/Daniel Baciu

Cum se calculează majorarea?

Pe baza datelor disponibile până în prezent, rata inflației pentru anul 2023 a fost de 10,4%, iar adăugând jumătate din creșterea câștigului salarial mediu brut, procentul total ajunge la 12,1%.

Această creștere va afecta valoarea punctului de referință, indicator esențial pentru calcularea pensiilor.

Potrivit lui Baciu, majorarea medie în bani pentru această creștere va fi de aproximativ 91,1 lei.

Deși procentul de 12,1% este un calcul bazat pe datele actuale, Baciu a subliniat că această valoare ar putea suferi modificări ușoare. În următoarele luni, odată ce INS va publica cifrele finale, CNPP va oferi o confirmare oficială a creșterii exacte a pensiilor.

„La rata inflației – de 10,4% pentru anul 2023, cunoscută deja – se adaugă la 50% din câștigul real, și, ținând cont și de prevederile alin. 7, ajungem la o cifră de aproximativ 12,1% cu care va trebui să actualizăm valoarea punctului de referință. Acesta este un calcul estimativ, nu definitiv. Când vom avea cifrele oficiale comunicate, vom prezenta și datele finale.

Acesta este calculul făcut de noi pe baza cifrelor comunicate până în prezent și indică acest procent, dar mai sunt aproape două luni. Când vom avea cifrele finale, vom putea confirma care va fi cifra reală, finală“, a mai explicat șeful CNPP.

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

În sprijinul acestei estimări, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a confirmat la rândul său că pensiile vor crește peste rata inflației. El a menționat că există o nevoie de recuperare a pierderilor generate de inflația ridicată din anii anteriori, însă creșterea pensiilor va avea loc într-un mod echilibrat, corelat cu evoluția economică generală a țării.

„Pensiile vor crește peste inflație. Evident, mai e de recuperat din spate. Pentru că am avut acea inflație mare. Ți aici putem să discutăm cum au lăsat lucrurile când am preluat la finanțe situația. Pensiile undeva 12%, la salarii, la fel. Trebuie să creștem ponderat. Adică sub ceea ce înseamnă economie”, a anunțat ministrul Câciu.