Activele deținute de Pilonul II au ajuns la maximul istoric! Luna iunie a fost încheiată cu active record de peste 84 miliarde de lei.
Este o veste bună pentru viitorii pensionari, care vor primi mai mulți bani, în plus de pensia oferită de stat.
Activele deținute de Pilonul II au ajuns la maximul istoric! ”Sistemul își atinge obiectivele”
Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II, cei mai mari investitori ai bursei de la Bucureşti cu deţineri semnificative la companii listate, au încheiat luna iunie din 2021 cu active record de 84,4 miliarde de lei, în creştere cu 18,5 mld. lei faţă de aceeaşi lună din 2020, potrivit ASF.
Astfel, pe fondul viramentelor transmise de câteva milioane de salariaţi români, de circa 750 mil. lei în medie în fiecare lună, şi ca urmare a aprecierii cotaţiilor din portofoliu, fondurile de pensii private Pilon II şi-au majorat activele cu 28% din iunie 2020 încoace şi se apropie de pragul de 100 mld. lei.
Potrivit estimărilor care ţin cont de creşterile din ultimele luni, acest prag ar putea fi atins în primăvara – vara anului viitor şi ar majora astfel ponderea pe care Pilonul II o are în PIB, de circa 8% în prezent, scrie zf.ro.
”Rolul fondurilor de pensii este tocmai să acumuleze şi apropierea de pragul de 100 de miliarde de lei nu face decât să confirme că sistemul funcţionează şi îşi atinge obiectivele.
Fondurile Pilon II au avut un randament mediu ponderat de 6% în primul semestru
Este firesc să existe creştere având în vedere că acumularea se întâmplă ca urmare a contribuţiei unui procent fix din veniturile brute ale participanţilor şi evoluţia din ultimul an este semnificativă, indicând perspective favorabile şi mai departe“, spune Andreea Pipernea, vicepreşedinte Asociaţia Pensiilor Administrat Privat (APAPR) şi CEO NN Pensii.
Prin prisma indicelui principal BET, Bursa de Valori Bucureşti – acolo unde fondurile de pensii au deţineri precum 30% din MedLife, 24% din Banca Transilvania, 26% din Fondul Proprietatea – a urcat cu aproximativ 40% din iunie 2020 încoace şi cu aproximaiv 23% în prima jumătate a acestui an.
Pe de altă parte, în S1/2021 fondurile Pilon II au avut un randament mediu ponderat de 6% şi de 13,4% în ultimele 12 luni, potrivit APAPR.
”Pentru viitorii pensionari, creşterea activelor este o veste bună, pentru că înseamnă un sprijin financiar în plus la bătrâneţe şi atenuarea dependenţei de sistemul de asigurări sociale.
Din perspectivă economică, fondurile de pensii sunt un investitor instituţional însemnat pe bursa locală şi, odată cu creşterea susţinută a activelor, devin o alternativă din ce în ce mai importantă de finanţare pentru companiile româneşti care au nevoie de capital pentru dezvoltare, contribuind astfel la maturizarea şi stabilitatea pieţei de capital în ansamblu“, spune Andreea Pipernea, potrivit sursei citate.